Malaezu.ro

Am văzut Morbius pentru a înțelege puterea Universului Cinematografic Marvel

Disclaimer: Morbius nu face parte din Universul Cinematografic Marvel (MCU), cel pe care-l știm noi, cel lucrat de Disney în ultimii aproape 15 ani, care a trecut prin patru filme Avengers, prin Civil War, Infinity War și așa mai departe. Însă simpla sa prezență pe marele ecran ne ajută să realizăm, prin comparație, eforturile investite de Kevin Feige în proiectul său. Am zis-o pe Instagram, imediat după ce am ieșit din sală, că nimeni în afara lui Feige n-ar trebui să se mai atingă de Marvel; cu atât mai puțin Sony.

Ca să dau puțin context oamenilor care posibil să fie ușor confuzi despre ce se întâmplă, Morbius face parte din universul celor de la Sony (numește-l SonyVerseSpider-Verse, cum vrei tu), asta pentru că studiourile respective au drepturi exclusive asupra personajelor din jurul lui Spider-Man; și asta e super important, că ei practic nu mai au drepturi pe Spider-Man în sine, după acordul făcut cu Disney și integrarea lui Tom Holland în MCU, dar rămân drepturile pe antagoniștii lui, gen Venom și Morbius.

Mai mult, Sony lucrează în prezent la un film despre Kraven the Hunter, unde protagonist va fi Aaron Taylor-Johnson, actorul care l-a jucat pe Pietro (fratele Wandei) în MCU. Și asta e altă poveste, că nu-mi pot da seama cum va fi integrat Taylor-Johnson într-un univers care în momentul de față nu știe unde se situează și de cine aparține.

Revenind la Morbius, posibil să știi personajul din seria animată Spider-Man din anii ’90, care a fost difuzată la noi pe Fox Kids; acolo unde vampirul nu avea voie să își înfigă colții în oameni și să le consume sânge din rațiuni de rating și conținut destinat copiilor, așa că se hrănea prin plasmă cu ajutorul unor ventuze prezente în palme.

Interpretat acum de Jared Leto el a ajuns pe marele ecran la cinci de la momentul în care a fost scris primul draft de scenariu, timp în care am trecut printr-o pandemie, iar înțelegerile dintre Sony și Disney s-au tot schimbat. Treaba asta a impactat masiv filmul, pentru că în momentul în care el a fost filmat Marvel nu avea (cel puțin la nivel declarat public) planuri pentru vreun multiverse, pentru o reuniune a celor trei Spider-Men și pentru Loki sau Doctor Strange care să dea peste cap toate realitățile din jur.

Planul era simplu: vrem un film de sine stătător, de tip origin story pentru un antagonist al lui Spider-Man, și mai departe vedem noi. Doar că Sony lasă impresia că s-a lăcomit și a profitat de munca lui Feige și a celorlalți implicați în MCU, iar acum încearcă să se folosească de ea în interes propriu, prin crearea unei false impresii că Morbius (sau oricare dintre filmele lor Marvel-based) ar avea legătură cu MCU.

Și face treaba asta total greșit, în primul rând la nivel de marketing, acolo unde trailerele de la Morbius ni-l prezintă pe Adrian Toomes (personajul jucat de Michael Keaton în Homecoming), dar și un poster pe un perete cu ceea ce pare a fi costumul de Spider-Man purtat de Tobey Maguire. Și aici evident că fanii au fost, pe bună dreptate, confuzi, pentru că nimeni n-a mai înțeles exact în ce univers e Morbius. Simt nevoia să punctez, cu riscul de a fi considerat spoiler, că ce a făcut Sony se numește false advertising.

La tot haosul ăsta au contribuit și niște secvențe post-credit de la Venom 2 și Spider-Man: No Way Home, care dădeau impresia unui crossover între Sony-Verse și MCU, dar de fapt personajul lui Tom Hardy și cel al lui Tom Holland nu fac parte din același univers. Și aici rămâne întrebarea: „care Spider-Man e prezent în Sony-Verse?„, unde cele mai multe voci zic c-ar fi cel al lui Andrew Garfield. Mai poți? Urmărești haosul? Ești ok?

 

Luat ca atare Morbius e un film sub-mediocru, în același registru cu Venom, care pare că nu-și cunoaște nici trecutul, și cu atât mai puțin viitorul. E fix „îl facem și vedem ce iese după.” Poate singura diferență față de Venom, și aici chiar am apreciat, e că de data asta oamenii responsabili cu conturarea personajului măcar și-au făcut temele, e cât de cât comic accurate, e violent și cu miiiici accente horror ocazional, spre deosebire de Venom, căruia i-au dat un microfon, i-au pus ghirlande de flori în jurul gâtului și l-au trimis la karaoke; literalmente.

Filmul lui Daniel Espinosa aduce destul de mult cu filmele cu super-eroi de la începutul anilor 2000, atât prin poveste, cât și prin identitate și efecte vizuale. Ghost Riderul lui Nicholas Cage și Daredevilul lui Ben Affleck ar putea la fel de bine fi în același univers. Există zero interes pentru construcția oricărui personaj și niște fracturi mari de logică în dezvoltarea poveștii.

Filmul începe cu o secvență regăsită și în trailer, cu Michael Morbius undeva prin Costa Rica și cu niște lilieci care ies dintr-o peșteră; apoi se mută în niște flachbacks cu vreo 20 de ani în urmă, cu el copil. Apoi nu-mi dau seama exact dacă următoarele secvențe se întâmplă în prezent, înainte de scena cu peștera din Costa Rica sau după ea. Efectiv nimeni nu mai menționează niciodată de scena aia și nu aduce niciun plus valoare filmului.

Preț de jumătate din film Morbius își justifică nevoia de a consuma sânge pentru a nu deveni vampir, sunt scene întregi cu el încuiat în propriul laborator, consumând pungi întregi de sânge care să-l țină sub control; mai și zice că efectul lor începe să se diminueze. Brusc, în a doua parte a filmului Morbius începe să consume sânge tocmai pentru a deveni vampir, o face intenționat, iar sângele îl transformă în creatura de care se ferea inițial. De ce? Unde a intervenit schimbarea? Nimeni nu știe, e doar lazy writing.

Villainul poveștii este la rândul său scris atât de prost încât Matt Smith a recunoscut într-un interviu că nu știe exact identitatea personajului său. Oricum din punctul ăsta de vedere relația dintre protagonist și antagonistul său e similară cu cea avută de Venom cu Carnage în filmul apărut la finalul anului trecut. Iar scena finală, confruntarea decisivă e la fel de confuză și prost scrisă, foarte flashy, alertă, explozivă, dar fără niciun fundament.

Filmul are două secvențe mid-credit despre care se știa și e evident c-au fost filmate acum câteva luni, după ce oamenii de la Sony au văzut serialul Loki și ultimul film Spider-Man; cumva pare că lor nu le-a zis nimeni de planurile generale ale MCU, de big picture, așa că au improvizat din mers. E totul atât de confuz încât tot ce-ți dorești la final e să apară mai repede Doctor Strange in the Multiverse of Madness.

Tagged in:, , ,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.