Pentru că încerc a mă preface o persoană ocupată am să scot la înaintare scuza că am avut de învățat pentru restanța de la facultate și n-am putut ajunge la vizionarea unui film. Adevărul e c-am fost, într-adevăr prins, dar cu alte chestii. Chiar dacă n-am fost acolo, m-am gândit (în urma analizei traficului articolului despre SpongeBob sau al celui despre Legendele din Oz) că sigur e cineva curios despre cum e noua animație distribuită de Freeman Entertainment, Mune: Gardianul lunii.

Astfel, long story short, i-am propus vărului meu de aproape patru ani să meargă și să urmărească filmul în locul meu. La final mi-a povestit cum a fost și mi-a dictat (încă n-are patru ani, am zis, da?) ce să scriu în articolul de față. Și ca să nu ziceți că-s inconștient ori mai știu eu ce, nu l-am trimis singur, mă, a fost însoțit de un părinte. Așadar…

Vorbim de un Univers condus în paralel de Soare și de Lună: adică pe timp de zi Soarele face legea, în timp ce noaptea își face apariția cel de-al doilea astru numit. Ca totul să meargă bine, iar ziua și noaptea să-și urmeze ciclul natural, cele două corpuri sunt puse pe sfori și trase de ceva monstruleți; care, la rându-le, sunt supravegheați de doi gardieni.

Urmează fix momentul acela în care gardienii se schimbă, căci așa e în viață, iar cei bătrâni sunt înlocuiți de cei tineri. Mune (a cărui voce îi aparține în versiunea dublată lui Dragoș Bucur) devine noul gardian, numa’ că își începe aventura cu stângul, scăpând Luna. Da, știu cum sună.

De-aici înainte noua sa misiune este aceea de a recâștiga astrul pierdut și a restabili balanța în Univers. Mune face echipă cu gardianul Soarelui, Sohone (cu vocea lui Dorian Popa) și cu Glim, fata de ceară ce se bucură de timbrul inegalabil al Deliei. Antagonistul animației este Necross, un monstru de lavă căzut, stăpân peste lumea subterană.

Artiștii români ce dau viață personajelor din Mune: Gardianul lunii își oferă nu doar vocile, ci parcă întreaga experiență de viață și fiecare picătură de emoție pentru ca ipostazele în care se regăsesc personajele filmului să se apropie cât mai mult de trăirile audienței. Animația este 3D, deci efectele sunt reușite și la locul lor, în timp ce coloana sonoră completează peisajul.

În spatele aventurilor lui Mune se găsește și o binevenită lecție de astronomie ce are la bază existența zilei și a nopții, rotația Soarelui și a Lunii și felul în care toate aceste elemente alcătuiesc timpul pe care noi îl trăim astăzi. Animația poate fi puțin greoaie pentru copiii mici (repet faptul c-al meu văr n-are încă patru ani), însă va fi în același timp una reușită pentru cei care vor să descopere ce se ascunde într-o sală de cinema.

Așa cum bănuiesc că s-a înțeles deja, la articolul de față au contribuit atât vărul meu, printr-o primă experiență cinematografică 3D, cât și mama sa, care a ajutat la punerea în fraze a emoțiilor sale. Și, mă rog, mai sunt și eu p-aici, nu știu dacă mai contez așa mult. În rest, Mune apare pe marele ecran în format 3D și dublat în limba română începând de vineri, 11 septembrie. Eu voiam să mă laud c-am avut o idee genială să-mi trimit vărul mai mic la film și să scriu un articol privit prin ochii lui, da’ aparent mi-a luat-o înainte Diana.