La patru ani distanță de la momentul în care a câștigat surprinzător Premiul Oscar pentru cel mai bun film al anului cu The Shape of Water, Guillermo del Toro revine în atenția Academiei cu un film care, deși e mult mai bun, probabil nu se va bucura de același triumf.

Nightmare Alley are patru nominalizări la Oscar în 2022, inclusiv la categoria Best Picture, însă în ciuda părerii mele personale și neavizate, cotele nu-l dau deloc printre favorite. În fine, cred că principalul său avantaj în fața lui The Power of Dog ar fi că aici nu adormi până la final; dar asta e altă discuție.

Cu o distribuție de top din care fac parte Bradley Cooper, Cate Blanchett, Rooney Mara, Willem Dafoe și Toni Collette Nightmare Alley este unul dintre cele mai bune thrillere psihologice pe care le-am văzut în ultimii ani. Este varianta sumbră și întunecată a lui Now You See Me sau Focus, o poveste bazată pe trucuri și iluzii ce se joacă cu mintea ta până în pragul nebuniei, dar nicidecum la fel de ușor de digerat ca cele două titluri mai sus amintite.

În anii ’40 Stanton Carlisle (Cooper) descoperă secretele micilor escrocherii atunci când se angajează în echipa unui carnaval. Fascinat de metodele inventive care produc bani în spatele corturilor, Stan ajunge rapid să considere asta o carieră în toată regula. Ghidat de mentorul său Pete (David Strathairn), de un șef rigid și rece (Willem Dafoe) și de iubirea pe care i-o poartă personajului lui Rooney Mara, Stan deschide larg ochii și urechile pentru a prinde din tainele meseriei de escroc și calcă într-un mod literal pe cadavre pentru a ajunge în vârful lanțului trofic al scamatoriei.

Nightmare Alley este una dintre cele mai frumoase lecții de storytelling pe care le-am primit eu pe marele ecran, într-o poveste împachetată atât de atent până la ultimul detaliu încât zâmbesc chiar și acum aducându-mi aminte cu câtă grijă a fost construit acel final poetic. Cu un prim act poate cam lent și ușor confuz, filmul îți recuperează repede atenția și te hipnotizează cu totul până la final. Ar fi putut fi reduse cele două ore și jumătate de proiecție? Probabil, da. Dar dacă asta i-ar fi afectat arderea lentă către deznodământul aprins atunci decizia lui del Toro e perfect justificată.

Se pune doar problema de momentul efectiv în care-ți vei da seama cum se va concretiza totul, pentru că mai devreme sau mai târziu vei fi lovit de o revelație care n-ar fi neapărat un plot twist, pentru că se află acolo, la vedere, încă de la început. Dar sunt interpretările savuroase ale lui Cooper, Blanchett și Dafoe care-ți taie respirația și nu te lasă să anticipezi următorul act prin schimbările abrupte de direcție.

De altfel Bradley Cooper și Cate Blanchett se completează perfect, în ciuda unor personaje aflate de fapt în antiteză. Granița dintre rațiune și emoție devine oricum din ce în ce mai șubredă atunci când cei doi maeștrii se joacă cu psihicul tău fragil: unul o face în calitate de escroc, în timp ce altul este acoperit de cartea de vizită de psiholog. La finalul zilei, însă, s-ar putea dovedi destul de dificil să-ți dai seama cui ar merita să-i dai banii: escrocului sau psihologului?

Nighmare Alley poartă într-adevăr semnificația unui loc anume, a unei alei întunecate din care, odată intrat, îți va fi greu să ieși; însă mai presus de atât Aleea Groazei se regăsește în mintea fiecăruia dintre noi, în sertare părăsite, încuiate cu chei de mult uitate. Filmul lui del Toro ne arată că cea mai periculoasă călătorie este cea în propria minte. Iar în mintea mea răsună în continuare ecourile din Crimson Peak, poate titlul meu preferat dintre cele propuse de Guillermo del Toro, însă mă arunc să spun că Nighmare Alley ocupă un bine-meritat loc secund în acest clasament.

Asta poate se datorează și experienței VIP de vizionare de care am avut parte în cadrul Cinema City ParkLake. Vorbim de un context special care include acces într-o zonă lounge dedicată, unde beneficiezi de o cină completă, pregătită de un chef, dar și de băuturi răcoritoare și alcoolice, plus cafea la discreție. Fotoliile din sala de film sunt super spațioase și computerizate, însă principalul punct de interes pentru mine sunt meniurile de popcorn și nachos nelimitate; cu sos de brânză nelimitat, țin neapărat să precizez.

E corect să spun că, vrem sau nu, tot decorul ăsta influențează semnificativ percepția pe care o avem asupra unui film. Asta și pentru că în era streamingului mersul la cinema nu mai e de mult doar despre a vedea un film; ci mai degrabă despre a primi o experiență de vizionare a unui film.