Malaezu.ro

Am văzut Oh, Ramona!, ecranizarea romanului scris de Andrei Ciobanu

Nu-s foarte multe de prezentat pe tema subiectului ăsta. Probabil că ai auzit până acum de cartea Suge-o, Ramona! sau măcar de povestirile publicate de Andrei Ciobanu pe Facebook înainte ca ele să ajungă pe masa unei edituri; la fel de probabil ai auzit și de Andrei Ciobanu.

Cartea asta a lui a devenit acum film, poartă numele Oh, Ramona! și e o combinație super dubioasă de American Pie cu 50 Shades. Ce-i interesant aici e că filmul are la bază un concept românesc (gen e regizat de Cristina Jacob, iar protagonist e Bogdan Iancu), însă dincolo de asta e mai mult o producție internațională decât una autohtonă.

Din distribuția principală fac parte Aggy K. Adams, Holly Horne și Basil Eidenbenz (care are un CV super mișto în spate, îl poți vedea în serialul Victoria sau în The Favourite, film nominalizat recent la Oscar).

De ce am zis că-i dubios? În primul rând nu interpreta asta ca pe-o chestie negativă, mie-mi place dubiosul în general. Filmul ăsta are rating 12, ceea ce înseamnă că poate fi vizionat de aproape toți abonații vloggerilor din România. Și pentru că un film despre care am zis că-i o combinație de American Pie cu 50 Shades are rating 12 nu vei vedea conținut explicit în el. Dar asta nu înseamnă că el nu există. Scenele explicite sunt reprezentate de metafore cu fructe și animale, iar eu sper că înțelegi ce trebuie de-aici pentru că n-aș vrea să-ți stric plăcerea vizionării.

Ca să înțelegi mai bine ce vreau să spun, gândește-te că într-un film în care oamenii fumează diverse destul de mult se folosesc de banane pentru a ilustra momentul; banane din care ies norișori de fum. Pe lângă asta au integrat super bine tot felul de animații și efecte scoase din Looney Tunes. Zic asta ca să știi să nu te iei foarte tare în serios, că nu te duci la un film de artă.

Mai mult, Oh, Ramona! sparge și al patrulea perete (wow, acum realizez ce prost sună asta în română): adică are un narator care se adresează publicului din sală ca și cum ar fi parte din poveste. Gen ce a făcut Kevin Spacey în House of Cards sau Ryan Reynolds în Deadpool.

Acum, ideea e că depinde foarte tare ce așteptări ai de la un film. Că e foarte posibil ca filmul ăsta să nu fie pentru tine; la fel cum e foarte posibil să-ți placă maxim. Mie mi-a plăcut. Cred că-i mai mult pentru un public de Youtube, că trebuie și ăla adus la cinema într-un fel sau altul. Dar mi se pare interesantă ideea de a încerca un concept de genul ăsta în România, tărâmul filmelor artistice în care comercialul e în stare vegetativă.

Tagged in:,
Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la social media.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.