Anul trecut, pe 26 aprilie, a apărut în cinematografe partea a treia a producţiei Marvel, Iron Man. Pentru că ziua de 25 aprilie are o oarecare însemnătate pentru mine, am obiceiul ăsta să mă duc să mă uit la filmele care se lansează în weekendul respectiv; pe cât se poate. Dar parcă în niciun an n-am prins un film şi o potrivire atât de bună ca anul ăsta. Ieri, 25 aprilie, s-a lansat în cinematografele din toată ţara ultimul film al regretatului actor Paul Walker, Brick Mansions. Şi evident că am fost printre primii care au dorit să-l vadă.

Atât înainte cât şi după decesul lui Paul am auzit multe voci spunând că un actor mediocru a fost făcut mare de către o serie de filme cu maşini şi cu Vin Diesel (n.red. seria Fast and Furious). Tentat să le dau dreptate, convins de argumente clare acum că nu o au. Nu filmul a făcut din Paul Walker un mare actor, ci actorul a făcut din film un aşa succes. Iar asta mi s-a dovedit aseară, odată cu vizionarea ultimului său film, un remake după Banlieue 13, apărut în 2004.

Plasată în centrul unui Detroit atipic, diferit de armonia şi patriotismul american comun, acţiunea din Brick Mansions (Zona de Pericol) pune faţă în faţă cele două tabere principale în societatea Statelor Unite: o lume politică tulbure, măcinată de corupţie şi de un egoism exagerat, alături de viaţa de ghetou a minoritarilor de culoare, respinşi de societate şi forţaţi să supravieţuiască cu ajutorul celor mai dure practici. Marea întrebare pe care filmul ţi-o induce în mod repetat pe parcursul celor 90 de minute este aceea a cauzei cu care să simpatizezi.

Păstrat şi aici, după ce a jucat şi în producţia originală, David Belle (Lino) îşi dovedeşte încă o dată aptitudinile şi renumele de a fi unul dintre cei mai buni practicanţi de parkour din lume. Tocmai acest aspect al unui sport neconvenţional şi mai puţin cunoscut societăţii elegante de pretutindeni conferă filmului un ritm alert, o poveste desfăşurată parcă pe nereăsuflate. Partenerul lui Balle, însă nicidecum mai prejos, Paul Walker (Damian) intră în rolul său preferat, al poliţistului sub acoperire, infiltrat printre băieţii răi pentru a le dejuca planurile. Problema e că abordările celor doi coechipieri atipici se dovedesc a fi total diferite iar situaţiile în care ei se găsesc oscilează între un team-work perfect şi un haos total.

Distribuţia filmului e completată de RZA (Tremaine), liderul grupării din Brick Mansions, un antagonist de culoare ce acţionează sub principiile unui om de afaceri diplomat şi integru, însă cu un caracter pătat de actele sale împotriva legii. În jurul celor trei se găsesc de asemenea un primar dornic să facă orice pentru a-şi câştiga electoratul, un erou feminin seducător dar extrem de periculos sau un uriaş desprins parcă din legenda lui Hercule.

Producţia reprezintă concluzia unei cariere scurte dar impecabile a unui actor plecat prea devreme dintre noi, iar momentele în care Paul Walker apucă parcă pentru ultima oară volanul unei maşini îţi provoacă fiori pe şirea spinării. Mărturisesc că în timpul unei astfel de secvenţe am avut senzaţia că am trăit fatalul accident ce a pus stăpânire pe viaţa actorului. Oferta ce include agilitatea lui Belle, carisma lui Walker, corpul Catalinei Denis şi atitudinea interlopă a lui RZA face din Brick Mansions una dintre principalele atracţii cinematografice ale perioadei.

Cel mai recent film al lui Camille Delamarre este adus în România de către Ro Image 2000 şi poate fi văzut în cinematografele din toată ţara începând cu 25 aprilie.  Trailerul, cum v-am obişnuit, mai jos!