La fel de bine puteam numi articolul ăsta „Am fost să văd Power Rangers ca să nu fii tu nevoit să o faci”, dar influențele din Vice ar fi fost deja prea mari pentru ce-mi propun eu. Practic e un film cu super eroi care te poate face să revezi Fantastic Four; toate cele trei filme; și să-ți și placă.

Spun că e motivul ideal pentru care copiii trebuie să stea departe de droguri pentru că niciun copil normal la cap, cu aspirații de super erou în toată regula, nu și-ar dori să devină un Power Ranger. Nici măcar Power Rangerșii din film nu voiau să fie Power Rangerși, că la un moment dat chiar se întreabă dacă o să ajungă și ei ca Spider-Man sau Iron Man.

Dacă nu știi povestea deja, îți spun eu că nu e deloc complicată și sigur ai mai întâlnit fiecare element de-aici în alte origin stories. Deci cei cinci viitori Rangerși sunt niște tineri care au probleme de adaptare socială, delicvenți juvenili, în zona aia; după un șir de evenimente d-alea clasice din orice film cu liceeni de la American Pie încoace ei ajung la o mină pe care o aruncă în aer (am zis că au probleme de adaptare socială, da?) și așa găsesc cinci cristale colorate.

Dimineața următoare se trezesc cu super-puteri și nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, de parcă niciunul n-a mai văzut până acum vreun film cu super eroi dintre cele bune făcute de Marvel. Așa descoperă o navă spațială îngropată adânc în pământ, locuită de un fost Ranger care acum e prizonier într-un perete și un robot mic și amuzant, gen R2 sau BB8 din Star Wars, care e chiar simpatic; doar că ăsta poate vorbi.

Află că soarta lumii e în mâinile lor și încep să se antreneze din greu, să se cunoască și să poată lupta ca o echipă pentru că altfel nu-și pot exploata adevăratele puteri (v-am zis eu c-ați mai văzut asta prin alte filme); a, și nu pot accesa dino-mașinuțele, un fel de batmobile în formă de dinozauri care practic nu au nicio legătură cu nimic.

Villanul filmului e tipa asta, Rita Repulsa (o să înțelegi de ce o cheamă așa dacă o vezi zâmbind), care vrea să aducă la viață un monstru din aur care să o ajute să găsească un cristal cu care să cucerească Pământul; cred că și ideea asta mai apare în alte câteva filme.

Filmul are și câteva părți bune: cea mai faină e coloana sonoră, care nu-i originală, dar are piese mișto. La un moment dat apare și theme songul original, ăla cu Go Go Power Rangers și pentru 10 secunde chiar reușești să uiți de filmul prost pe care-l vezi. Și ocazional (dar chiar ocazional, literalmente) mai apare și câte o glumiță bună, majoritatea făcute de Power Rangersul albastru, care de fapt e negru, pentru că cel negru e asiatic.

Concluzia mea e că drogurile nu sunt bune, te pot face să vezi lucruri, să te crezi super erou, să-ți imaginezi că ai un costum de Rangers, conduci o mașină în formă de dinozaur și te bați cu un monstru uriaș din aur care vrea să distrugă lumea; sau mai rău, te pot face să mergi să vezi Power Rangers.