Malaezu.ro

Asta e eterna problemă a oamenilor care fac binging

Dacă ești un împătimit al serialelor la fel ca mine cu siguranță că te-ai confruntat cu problema asta de atâtea și atâtea ori; de la un punct chiar devine frustrant, simți c-ai epuizat toate variantele și niciuna nu a dat rezultate. Nici nu s-a terminat bine recapitularea cu episoadele anterioare sau genericul că pur și simplu simți că nu te mai poți uita la serialul ăla cum trebuie.

Cel mai recent am pățit treaba asta cu Game of Thrones. Găsisem prin frigider niște ciocolată amăruie, d-aia cu 75% cacao, cât să mă facă să-mi dau ochii peste cap în timp ce o consum; am luat-o, m-am aruncat în pat de parcă veneam de la sală, nu de la bucătărie, am dat un play corespunzător primului episod și m-am pus pe treabă. Dac-ai văzut primul episod din sezonul nou de Game of Thrones probabil că știi despre ce vorbesc: nici nu s-a terminat bine secvența aia de început cu Arya, că în momentul în care am dus mâna către pachetul în care aveam ciocolata, asta dispăruse. Practic ciocolata s-a dus înaintea oricărui personaj sezonul ăsta.

Și sunt sigur că și tu ai problema asta când vrei să te apuci de un binging corect: îți faci planuri, găsești ceva de ronțăit, stai juma’ de oră până-ți faci set-upul, exact ca un fotograf profesionist, dai play episodului și în secunda următoare ai rămas fără mâncare. Asta deși tu ți-ai făcut calculul înainte și erai convins c-o să te țină pentru măcar primele două episoade.

Am încercat cu aproape orice, pur și simplu n-am reușit să-i dau de cap. Momentan mi-am propus să încerc cu niște gelato; plec de la ideea că, fiind un aliment rece o să-mi fie mai greu să-l dau peste cap. Plus că am niște cutii d-alea mari de la Siviero Maria, că p-alea mici oricum le „distrug” cât ai zice binging. Plus, din nou, că eu am o problemă cu faptul că înghețata scoasă din congelator nu e niciodată la temperatura optimă pentru a fi savurată și mereu trebuie să-i acord timp, iar faza mișto la gelato e că e super cremos și mă scapă de-o grijă. Ăsta a fost cumva un moment publicitar.

Al doilea moment publicitar e legat de ecranul ăla de start pe care l-ai văzut când ai intrat pe articol și pe care l-am realizat la Kooperativa 2.0; pentru că, da, noi facem și d-astea. Iar eu, în subiectivismul meu desăvârșit, zic c-a ieșit chiar bine, că aduce așa un fel de aer răcoritor în zilele astea caniculare.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.