Născut José Mário dos Santos Mourinho Félix în Setúbal, Portugalia, bărbatul în vârsta de 50 de ani astăzi este cunoscut în întreaga lume drept José Mourinho. Sau „The Special One”. Are la activ două titluri în Portugalia, alte două în Premier League, două în Serie A şi încă unul în Primera Division. La care se adaugă două trofee UEFA Champions League, o Cupă UEFA, plus alte cupe naţionale cucerite pe la toate echipele pe care le-a antrenat. Dacă nu este cel mai bun antrenor în activitate al lumii, cu siguranţă se bate la vârful clasamentului. Dar foarte puţini cunosc adevărata poveste din spatele lui Mourinho. Puţini cunosc realitatea.

Era doar un copil atunci când a dat nas în nas cu tainele fotbalului. A vrut să-şi urmeze tatăl, a vrut să fie un mare fotbalist. A eşuat lamentabil. După o serie de experienţe nefaste la Rio Ave ori Belenenses, cluburi la care ajunge adus de tatăl său, antrenor profesionist de fotbal, tânărul José descoperă cu adevărat sensul pe care urma să îl capete viaţa sa. Pentru că lui nu îi plăcea să alerge, să paseze sau să şuteze la poartă; el admira tactica. Îşi privea antrenorii cum construiesc atent o strategie în vederea meciului următor, era cu un carneţel în mână în permanenţă şi de undeva, dintr-un colţ întunecat, copilul îşi lua mereu notiţe. Mama sa, Maria dos Santos, îl înscrie la o şcoală economică, însă băiatul renunţă la studii încă din prima zi, pentru a reveni pe terenul de fotbal. Sau cel puţin în birourile din împrejurimile acestuia.

Antrenorul din lift

În ’92 norocul îi surâde portughezului, fiind cooptat de faimosul Sir Bobby Robson, antrenor în acea perioadă la Sporting Club Lisabona. Treaba lui Mourinho era simplă, poate prea simplă faţă de idealurile propuse de acesta: era translatorul personal al lui Bobby Robson. Puţină lume ştie însă că José şi Sir Bobby erau vecini de bloc. Plecau împreună dimineaţa, se întorceau împreună seara. Pe drumul către sediul clubului din capitala Portugaliei, Mou îi explica în detaliu aşa-zisului său şef ce tactică ar trebui să abordeze pentru următorul meci. Îşi petrecea nopţile în faţa unui televizor, alături de multe casete video, de carneţele, de creioane colorate, urmărea atent echipele adverse şi lua notiţe. Ziua următoare, în timp ce coborau împreună cu liftul, îi prezenta antrenorului celor de la Sporting o tactică amănunţită a oponentului său, dar şi o metodă de contracarare a acesteia. La sfârşitul lui 1993, Robson este concediat de către şefii lui Sporting, însă pleacă să o antreneze pe rivala Porto. Mourinho îl urmează.

Succesul prietenului Bobby

Aflaţi la Porto, cei doi prieteni cuceresc împreună o serie de trofee impresionantă: în 1994 ridică deasupra capului Cupa Portugaliei şi ajung în semifinalele UEFA Champions League, pentru ca în următorii doi ani (1995 şi 1996) să câştige şi Campionatul Portughez. La acestea se adaugă şi SuperCupa Portugaliei, cucerită trei sezoane la rând, din ’94 până în ’96. După aventura portugheză cei doi pleacă, tot împreună, către ţara vecină, Spania, alegând să înceapă un nou proiect la Barcelona sfârşitului de secol 20. Planul lor nu rezistă însă, dar de această dată, în timp ce Bobby Robson părăseşte Catalunya după doar un an, prietenul José decide să mai rămână o perioadă. Îl întâlneşte astfel pe Luis Van Gaal, alături de care câştigă La Liga doi ani la rând.

Adevăratul debut al specialului

Deşi ocupă prima poziţie de principal la Benfica, echipa lusitană nici nu prea e luată în considerare în CV-ul tehnicianului. E posibil ca nici măcar el să nu şi-o amintească. La fel se întâmpla şi în cazul celor mult mai puţini cunoscuţi de la União de Leiria. Prinde însă potul cel mare în 2002, când semnează cu Porto. Revine, deci, la echipa la care a făcut performanţe alături de mentorul său, însă de această dată cu o nouă responsabilitate pe umeri: aceea a antrenorului principal. Îi surprinde pe toţi prin felul său degajat şi aparent iresponsabil de a privi lucrurile, nivelul său de aroganţă fiind însă abia la început. La sfârşitul acelui sezon competiţional, în 2003, cucereşte campionatul portughez cu un număr record de puncte (86 dintr-un maxim de 102) şi doar două înfrângeri. Imediat după cucereşte Cupa Portugaliei iar mai apoi Cupa UEFA.

Sezonul următor avea să fie unul de vis pentru Mourinho. Cel puţin până la acel moment, pentru că visul avea să crească de la an la an. Urma să câştige din nou titlul în prima ligă portugheză, dar cel mai important, avea să ridice deasupra capului cel mai important trofeu intercluburi al Europei: UEFA Champions League. Şi nu oricum, după o finală câştigată la scor de neprezentare (3 – 0) contra francezilor de la AS Monaco. Imediat după, primeşte două oferte importante din Premier League: de la Liverpool şi Chelsea. José surprinde atunci când afirmă că nu este interesat de proiectul de la Chelsea. Pe punctul de a accepta oferta cormoranilor, aceştia semnează cu Rafael Benitez, iar lusitanul ia drumul Londrei, începând astfel colaborarea cu Roman Abramovich.

Cine e „the special one”

Mourinho îşi face o intrare pe măsură la noul său club, afirmând încă de la prima conferinţă: „Vă rog să nu ma consideraţi un arogant, însă eu sunt campionul Europei, deci eu sunt cel special” De aici îşi trage portughezul porecla sub care e cunoscut de o lume întreagă. Îşi continuă drumul către succes şi propria bătălie personală cu recordurile, câştigând primul său titlu în Premier League, şi primul pentru Chelsea după 50 de ani, şi nu oricum, ci cu un nou record de puncte pentru campionatul intern (95) şi cu cele mai puţine goluri primite (15). Dar Mourinho nu se opreşte aici. Un an mai târziu, în 2006, are loc un eveniment hilar ce îl are ca protagonist pe tehnicianul londonezilor. După ce câştigă al doilea titlu consecutiv în prima ligă engleză, lui Mourinho i se oferă medalia de campion. Antrenorul o aruncă în tribună, unei mulţimi frenetice. Şocaţi, organizatorii decid să i-o înmâneze şi pe cea de-a două. „The Special One” face exact la fel, trimiţând-o în tribună. În 2008, după un debut de sezon ratat, portughezul este demis în urma unui 1 -1 în grupele Champions League contra norvegienilor de la Rosenborg.

Dincolo de apogeu

Mulţi consideră că José şi-a atins potenţialul maxim, acel apogeu al carierei, în perioada în care a antrenat Chelsea. Personal i-aş contrazice. În 2008 avea să semneze cu Internazionale Milano, urmând să câştige titlul în Serie A încă din primul an. Nu încetează însă din a-şi promova propriul stil caracteristic, arogant, insultând întreaga masă jurnalistică din Italia într-o conferinţă de presă, acuzându-i pe aceştia de „prostituţie intelectuală”. Al doilea an la Inter îi aduce portughezului, pe lângă titlul de campion ce devenise deja o formalitate pentru echipele antrenate de el, un bonus considerabil: cel de-al doilea trofeu UEFA Champions League din carieră. Un episod interesant al acelui sezon european s-a petrecut în semifinale, atunci când, după ce Interul pierde 1 – 0 pe Camp Nou, dar reuşeşte obţinerea calificării în finală datorită unui 3 – 1 dobândit în Italia, José Mourinho declară acea zi, acea înfrângere, ca cea mai frumoasă din viaţa sa. Imediat după acel triumf, Mou semnează cu galacticii de la Real Madrid, acceptând astfel o nouă provocare: cea a Primerei Division.

Mou vs. Pep: eternul duel

Odată ajuns în capitala Spaniei, Mourinho avea să dea cel mai greu test al carierei sale, urmând a purta o bătălie cu Pep Guardiola, antrenorul marii rivale, Barcelona. Mulţi spun că Pep a ieşit câştigător, însă chiar şi aşa cariera lui „the special one” e greu de contestat. De menţionat că în cei trei ani petrecuţi la Madrid, Mou îi „fură” un titlu Barcei în 2012 şi o Cupă în 2011. Cei doi tehnicieni aveau să se întâlnească apoi în vara lui 2013, pentru prima oară însă din postura antrenorilor a altor două echipe diferite decât cele implicate în EL Clasico. SuperCupa Europei o aduce pe deţinătoarea UEFA Champions League, Bayern, condusă de Guardiola, contra lui Chelsea, triumfătoare în Europa League şi antrenată acum de José Mourinho. Lusitanul pierde dramatic trofeul, la penalty-uri, după un meci pe care l-a condus până în minutul 120.

Bonus: În 2007 José este arestat pentru că s-a opus capturării câinelui său neîngrijit. A fost eliberat pe cauţiune abia după ce animalul a ajuns în Portugalia în siguranţă. Antrenorul are şi o carte biografică neoficială intitulată „The Winner – from Setúbal to Stamford Bridge”, dar şi propriul desen animat în Portugalia: „Mourinho and The Special Ones”

Articol în cadrul concursului „Prima Pagină” de pe mysport.gsp.ro!