Începeam toată aventura asta nebunească undeva prin ianuarie, în urmă cu opt luni. Era fix perioada ce întâmpina sesiunea de examene de la facultate, astfel că eram în căutarea unei distracții; și a unei distrageri. Am aterizat, alături de alți doi rătăciți de-ai FJSC-ului, la Breakout, acolo unde am făcut primul escape room din viața mea; sau cel puțin jumătate din el. De atunci și până în vremea minunatului prezent m-am bătut (mai mult sau mai puțin glorios) cu alte aproape 70 de camere.

Pentru că viața are așa un simț al umorului fin, iar poveștile ciclice sunt adesea cele mai frumoase, acel destin în care tind să nu prea cred m-a adus în fața ultimului escape room în exact același loc în care a pornit totul. Cred că nici dacă-mi planificam o astfel de întâmplare n-ar fi ieșit atât de bine cum s-a dovedit a fi de fapt.

Noul context de la Breakout a fost unul cu totul special, în care 15 bloggeri au luat cu asalt poveștile din spatele celor patru camere de acolo. Hannibal, Rosemary, Sherlock și, desigur, Jack Sparrow au avut de înfruntat cheful absolut de distracție al unor oameni care, mai mult sau mai puțin, habar nu au în ce se bagă. Cu o echipă formată din Chinezu, Loredana și Make, am devenit pentru o oră pirat și am încercat să descopăr secretele de pe corabia lui Davy Jones, The Flying Dutchman.

Vă spun doar că după toate aceste escape room-uri de care m-am bucurat, cea mai recentă cameră lansată la Breakout ocupă, fără doar și poate, un loc în topul preferințelor mele. În ciuda faptului că nu ne-a dus bila să evadăm (la propriu, chiar a fost o bilă împotriva noastră), pot spune că m-am distrat într-un hal teribil, astfel că la ieșirea din cameră aveam fălcile ușor deformate de la râs.

Deci vreau să vă imaginați așa, un joc de echipă, un mecanism care necesită implicarea totală a mai multor persoane. Eh, și gândiți-vă că eu, un Malaez tare simpatic de altfel, eram cel care trebuia să ghideze finalul jocului. Adică după ce stimabilii mei colegi s-au chinuit minute în șir să facă ceva cum trebuie, toată povara succesului era pe umerii mei. Acum imaginați-vă cum eu, așa simpatic cum sunt, am dat-o de gard; da’ am lovit-o de gard serios, cu putere, fără remușcări. Și-acum imaginați-vă privirea lui Make, după ce s-a chinuit el, săracul, să comită o nefăcută, când a văzut că eu am făcut-o și mai lată. Cred că în momentul ăla al meu coleg a reușit să-și vadă toată viața trecându-i prin fața ochilor în timp ce mai învăța câteva înjurături noi și-și stăpânea o lacrimă.

Vă spun, acela a fost un moment senzațional, un moment definitoriu pentru ce înseamnă toată agitația asta cu escape room-urile. Și-am avut parte de el acum, la final, ca să înțeleg eu care-i adevărata poveste. Căci nu este despre evadări, nu este despre recorduri și orgolii, nu este despre a demonstra cuiva cât ești tu de bun (căci, în fond, experiența mea a fost salvată de metodele practice ale Loredanei). Este despre acel moment în care liniștea aia profundă este spartă de un râs puternic, asurzitor; acel moment în care știi că ești unde trebuie, cu cine trebuie.

Acum, că tot veni vorba de Moment, mi-a plăcut foarte mult să găsesc pe corabia lui Davy Jones produse d-ale lor; pentru că, știți cum e, se mai rupe una, alta, mai trebuie să lipești o scândură, un catarg, să-ți mai legi prizonierii cu bandă adezivă de scaune. Băieții și fetele de la Moment au pus la cale o astfel de escapadă fantastică pentru a ne anunța, cum ar veni, că dacă ne decidem să cumpărăm produse Moment în valoare de minim 50 de lei putem să câștigăm unul dintre cele peste 6.000 de prânzuri la McDonald’s, 500 de lei săptămânal sau chiar marele premiu de 1.000 de euro.

În altă ordine de idei, despre experiența din Hannibal’s Playground puteți citi pe blog la Adrian și la Gabriela, despre nebunia din Sherlock’s Despair aflați de la Claudiu, iar aventurile din Rosemary’s Baby le citiți la Raluca. Bloggerilor le las și campania asta de pe Blogal Initative, care are trei premii foarte, foarte interesante. Aș zice că noi ne citim la evadarea viitoare, dar…