Malaezu.ro

Între 8 și 11 septembrie o să fiu în Constanța la Regata Marilor Veliere

Acum doi ani, prin mai 2014 Regata Marilor Veliere se afla în Portul Constanța și promitea o grămadă de chestii mișto. La fel de multe chestii mișto aveam și eu materia de bac cu care încercam să mă împrietenesc în acea perioadă, astfel încât n-am reușit să ajung să văd navele alea. D-aia sper să-mi înțelegeți entuziasmul acum, în ideea în care abia aștept, doi ani mai târziu, să vizitez toate velierele din port.

Pe scurt, Regata Marilor Veliere se întâmplă între 8 și 11 septembrie în Portul Constanța, acolo de unde 13 nave își vor începe călătoria pe Marea Neagră. Căci imediat după ce pleacă de la noi vor traversa marea până în Rusia, acolo unde vor vizita porturile Novorossiysk și Sochi, urmând să-și încheie voiajul la sud de Dunăre, în portul Varna. Practic România dă startul evenimentului.

Ce înseamnă Regata asta? Înseamnă că în port vor fi niște veliere (niște nave care se deplasează doar cu ajutorul velelor, fără vreun motor) din România, Rusia, Bulgaria, Spania și Polonia pe care publicul le va putea vizita în mod gratuit timp de 4 zile. Ele ajung în port undeva joi dimineață, pe 8 septembrie și pleacă pe 11 după prânz; timp suficient să vă puteți face de cap și să le vizitați pe toate. România are, așa cum ziceam, două veliere prezente: Mircea și Adornate și zic că e interesant să vedem ce treabă au făcut ai noștri pe partea asta.

În rest, în cele patru zile o să fie o grămadă de activități mișto, precum niște competiții sportive între echipajele navelor, o paradă, o decernare de premii și niște concerte seara. Aveți aici programul complet, organizat pe zile și ore, ca să-l memorați mai ușor. Cât despre concertele de seara despre care ziceam, printre artiști se numără Vama, Trupa Vunk și Loredana, dar găsiți cine când urmează să cânte în program. Să rețineți doar că vor începe pe la ora 19 și că intrarea va fi liberă, atât la concerte, cât și la restul activităților din timpul zilei.

Sfatul meu e să veniți, că s-ar putea ca toată treaba să fie super profitabilă pentru conturile voastre de Facebook și Instagram. Dacă vă surâde ideea, e și un eveniment pe Facebook unde să puteți da clasicul „particip”.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.