Malaezu.ro

De ce renunță studenții la facultate

Ieri am avut niște restanțe cu care am rămas după anul de facultate recent încheiat. Nimic complicat, era vorba despre un examen pe care l-am picat și încă unul la care nu m-am prezentat pentru că nu eram în București; decizie complet asumată de mine de altfel.

Trebuia să dau examenele pe 1 și respectiv pe 6 septembrie, conform cu un document urcat pe site-ul facultății undeva prin iulie, cu aproape două luni înainte de începerea sesiunii de restanțe. O chestie super utilă, că m-a ajutat să-mi planific și eu concediul și restul evenimentelor din perioada aia, astfel încât să nu trec în calendar altceva în prima parte a zilei de 1 septembrie și nici pe 31 august noaptea să nu petrec prea mult, ca să mă pot apuca de învățat.

Sau ca să pot pleca în Constanța între 8 și 11 septembrie, la Regata Marilor Veliere, fără să mă gândesc că mai pierd vreun examen.

Cu vreo cinci zile înainte de primul examen apare anunț pe site că urmează să fie reprogramat, că n-avem sală, sau că de fapt avem, dar s-a rezervat o sală prea mică și nu încăpem, iar acum planificarea examenelor a fost deja făcută și nu prea mai sunt spații disponibile. În fine, ideea era că se mută examenul la o dată ulterioară, nu se știa exact când.

Pe 5 septembrie, cu o zi înainte de restanța aia care încă rămăsese la locul ei, apare un mesaj care spune c-a fost o eroare de transcriere și că pe site figurează greșit data: de fapt e 7, nu 6. Cu o zi înainte; de fapt, cu mai puțin de 24 de ore înainte. Dar zici că greșeala e omenească, se poate întâmpla oricui. Chiar dacă urma să am două restanțe în aceeași zi, măcar tot era bine că erau în aceeași clădire; tot ce mai lipsea era să fie una la Universitate și alta la Politehnică.

O chestie asemănătoare se întâmplă și cu dosarele de practică, unde-i un fel de legea junglei. Facultatea te obligă să faci practică în fiecare an, ceea ce e super ok. Ba chiar spune că dacă ești angajat în domeniu poți să-ți echivalezi practica, lucru normal. Doar că nu zice nicăieri cum se echivalează, există o grămadă de păreri și de documente, ba chiar la un moment dat am găsit printr-un regulament un punct care zice că poți să-ți echivalezi practica dacă instituția la care ești angajat semnează o convenție prin care spune că ai efectuat practică la ei. Urmăriți logica aici?

Am vorbit acum vreo juma’ de an cu câțiva profesori pe tema faptului că un număr exagerat de mare de studenți aleg să plece de la FJSC după doar un an, sau chiar mai repede. Unii aleg altă facultate, alții își găsesc vreun job și renunță la studii, sunt mai multe motive.

Adevărul la care nu s-a gândit nimeni e că studenții renunță la facultate din cauza organizării ăsteia incredibil de proaste, din cauza faptului că „o simplă eroare” se întâmplă o dată pe săptămână, din cauză că nu înțelegi nimic din ce vor alții de la tine, că ți se răspunde într-un limbaj d-ăla de lemn care omoară orice speranță și din cauză că fiecare persoană zice altceva, oamenii se contrazic între ei, fiecare aplică propriul set de reguli și, când în final apuci să te conformezi cu cerințele omului cu care lucrezi vine un anunț pe site care zice că nu e bine.

(sursa foto)

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

3 Comments

  1. Ianolia

    8 septembrie 2016 - 8:11 pm
    Răspunde

    Sa stii ca asa am trecut si eu prin facultate. La Craiova, la Istorie, amschimbat doua facultati in trei ani si doua sedii. Se prefigura chiar desfiintarea ei. Nimeni nu te anubta nimic sau se dadeau cursurile cu o zi inaintea examenelor. Deci se intampla peste tot…:(

    • Alexandru Ion

      9 septembrie 2016 - 10:58 am
      Răspunde

      Bine, știu că fiecare instituție are neregulile și haosul ei. Ce mă deranjează e că nici măcar nu se încearcă să se rezolve cumva.

  2. Simina

    9 septembrie 2016 - 1:55 pm
    Răspunde

    Daca nimeni nu cere explciatii in scris? Eu asa am rezolvat situatiile de genul acesta. Depuneti cereri si cereti explicatii. De ce se sau s-a mutat data examenului x? Sa vedeti cine mai are curaj sa scrie ca nu a afcut palnificarea bine si ca 100 de studenti se plimba prin cladiri. Ar fi multe de povestit, dar rezolvarea sta in niste cereri oficiale cu numar de inregistrare depuse la secretariate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.