Ştiai că prima femeie de pe Terra s-a numit Lucy? Şi că de fapt era mai mult maimuţă decât femeie? Nu, n-a fost Eva, a fost această Lucy, al cărei schelet a fost descoperit în ’74 în Etiopia şi care se află în prezent expusă la Muzeul Naţional al aceleeaşi ţări. Când te gândeşti că etalonul de frumuseţe al Hollywoodului, Scarlett Johansson, poate interpreta un personaj ce are la bază probabil cea mai păroasă femeie din lume, îţi tot repeţi în gând că ceva nu se leagă.

Lucy, filmul lui Luc Besson expune povestea capacităţii umane mai mult decât a unui simplu personaj unitar; este acel gen de film care trece cu uşurinţă dincolo de ochii mari, buzele cărnoase şi formele sculptate ale actriţei Scarlett Johansson către o problematică mult mai filosofică decât te-ai fi aşteptat iniţial. Besson aduce în discuţie în cea mai nouă realizare a sa întrebări ale căror răspunsuri au măcinat şi continuă să macine  cele mai strălucite minţi ale planetei. Fictiv, desigur, tot el le şi explică.

Lucy este victima unui transport nereuşit de droguri. În corpul ei este implementată o punguţă de CPH4 sintetic, însă atunci când aceasta se sparge iar o cantitate semnificativă de substanţă intră în organism, capacitatea cerebrală a tinerei fete se modifică radical. Pe parcursul filmului, abilităţile lui Lucy de a-şi gestiona propriul intelect cresc de la 10%, aşa cum se prezintă ele la omul de rând, până la punctul maxim de 100%. Odată cu noile abilităţi descoperite, Lucy poate manipula şi influenţa de la undele magnetice şi electrice din jur până la ultima particulă de materie, modificând-o astfel după propriul plac.

Într-un rol pe cât de clişeic pe atât de surprinzător, Morgan Freeman este Profesorul Norman, cercetător american ce şi-a dedicat ultimii douăzeci de ani din viaţă studiului asupra creierului uman. Spun clişeic dar surprinzător pentru că siguranţa, calmul şi vastele cunoştinţe pe care le-au avut de-a lungul timpului toate personajele lui Freeman sunt acum evident surprinse de momentul primului contact între profesor şi Lucy. Teoriile sale sunt atât confirmate cât şi contrazise de fata ce se dovedeşte a fi apogeul cunoaşterii absolute.

Producţia lui Besson începe cu relatarea unei teorii aparent simple despre scopul existenţei celulei dincolo de scopurile egoiste ale omului, acela de transmitere a cunoştinţelor acumulate către noi generaţii de celule. Evoluţia acţiunii şi dezvoltarea protagonistei transformă însă acest aspect într-o nouă întrebare cu caracter filosofic: ce se află dincolo de acest scop al moştenirii cunoaşterii? Ce se întâmplă atunci când, ipotetic vorbind, nu ar mai exista cunoştinţe de transmis?

O altă problemă ridicată de Freeman şi Johansson prin personajele lor este cea a unităţii de măsură a existenţei. Într-o lume a omului condusă de legi matematice în care 1+1=2, Lucy prezintă şi argumentează ideea unor legi şi a unor idealuri absolute cu mult peste calculele exacte ale minţii umane. Noţiunea de timp reprezintă un important aspect de-a lungul poveştii, căpătând în final o valoare categorică. Ideea de manipulare a timpului este şi ea prezentă, intersecându-se într-un moment cheie cu celebrul tablou semnat de Michelangelo, Crearea lui Adam, configurând astfel o secvenţă perfectă între Lucy: trecutul şi Lucy: viitorul.

Am vizionat filmul distribuit de Ro Image aseară, la avanpremiera din Cinema City Afi Palace Cotroceni şi mărturisesc că mi-aş dori să-l mai văd o dată începând cu 1 august, atunci când va apărea în toate cinematografele din România. Mai jos, trailerul!