2014 este, fără doar şi poate, un an al blockbusterelor aşa cum nu a mai fost de multă vreme. Un an cu eroii Spiderman, X-men sau Captain America, un an plin de acţiunea din Brick Mansions, Need for Speed sau Edge of Tomorrow, un an comic alături de filme precum Neighbors, Chef sau Blended, un an în care s-au întors pe marile ecrane Godzilla şi Robocop. Am zis destule. 2014 este anul în care Michael Bay rescrie istoria şi conturează viitorul în, poate, cel mai de succes film al seriei cu roboţi: Transformers: Exterminarea.
Îmi aduc aminte cum urmăream primele două filme ale seriei Transformers pentru a o vedea pe Megan Fox aplecându-se cum doar ea ştie peste capota lui Bumblebee. Erau vremurile în care Michael Bay îşi punea în aplicare conceptul său despre relaţia de prietenie dintre om şi robot, în paralel cu lupta clasică desprinsă din desenele animate dintre Autoboţi şi Decepticoni. Odată cu înlocuirea lui Shia LaBeouf cu Mark Wahlberg (una dintre cele mai inteligente mutări, dacă e să mă întrebaţi pe mine), universul transformerilor avea să se schimbe pentru totdeauna.
Age of Extinction, cel de-al patrulea film al seriei, aduce rasa umană într-un rol secundar, punându-i speciei umane eticheta de victimă colaterală într-un război ce o depăşeşte cu mult. Schimbările la nivel guvernamental împlinite după bătălia din Chicago (n. red. în cel de-al treilea film al seriei, Transformers: Dark of the Moon) duc la o alianţă între forţele secrete americane şi o nouă entitate extraterestră deosebit de puternică, ce are ca scop eliminarea tuturor transformerilor de pe Terra.
Cade Yeager (Mark Wahlberg), fiica sa Tessa (Nicola Peltz) şi prietenul ei, Shane (Jack Reynor) se văd implicaţi într-o bătălie ce trece dincolo de graniţele posibilităţilor lor, în momentul în care iau decizia să apere camionul ce se ascunde în garajul familiei: pe nimeni altul decât pe Optimus Prime. Scânteia din pieptul Autoboţilor dă naştere unui conflict interior prin care roboţii au de ales între dorinţa de a se răzbuna pe rasa umană ce îi vânează pe nedrept şi conştiinţa că undeva încă mai există speranţă pentru salvarea omenirii.
Filmul lui Bay ne prezintă cruda realitate în care organizaţiile de tipul CIA protejează omenirea prin acţiuni si decizii numai de ei înţelese şi fiind percepuţi de o masă de oameni drept băieţii răi. Realitatea modernă este transpusă în scenariul lui Ehren Kruger, care gândeşte o posibilă salvare economică oferită de metalul din care sunt alcătuiţi transformerii. Astfel, toate acţiunile împotriva roboţilor întreprinse de americani se justifică (fără acoperire, ce-i drept) prin dorinţa acestora de a concepe un nou viitor.
Şi nu doar viitorul este schimbat în blockbusterul cu roboţi, ci şi trecutul; atât originea rasei umane, dar mai ales cea a transformerilor este atent dezbătută pe durata celor 157!! de minute de acţiune. Odată cu bătăliile purtate de Optimus şi Autoboţii săi descoperim doar începutul unei istorii ce se anunţă spectaculoasă, cu referinţe semnificative la apariţia transformerilor şi la creatorii acestora. Iar ca bonus, implicarea dinoboţilor în desfăşurarea evenimentelor ce aruncă în aer atât Statele Unite cât şi Hong Kongul reprezintă manifestarea unei dorinţe personale de a vedea, măcar şi în variantă robotizată, dinozauri ce se plimbă nestingheriţi prin centrul oraşului.
Transformers: Exterminarea are ca deznodământ promisiunea lui Optimus Prime că o continuare va lovi marile ecrane destul de curând (programată pentru 2017 momentan), o ccontinuare ce pare să dezvolte la un nou nivel universul transformerilor. Univers început în 2007, cu primul film al seriei, ce pare să-şi atingă apogeul în 2014, cu cel de-al patrulea. Am văzut filmul aseară, în format Imax 3D la Cinema City Controceni şi pot spune că îl consider cel mai bun film al seriei, de ce nu, poate chiar cel mai bun film pe care l-am văzut anul ăsta. Distribuit de Ro Image 2000, blockbusterul intra în cinematografele din toată ţara vineri, 27 iunie, şi reprezintă modalitatea perfectă de a te elibera puţin de tensiunea de dinainte de bac. Aşa că hai cu coada la bilete! 🙂
0 Comentarii