Malaezu.ro

De ce noul serial Harry Potter nu poate funcționa (în acest moment)

Harry Potter este una dintre cele mai de succes francize ale acestui secol și probabil cel mai atractiv nume din portofoliul Warner Bros. Discovery. Exploatarea sa nu este recentă și nu înseamnă neapărat ceva rău, în ciuda unei conotații aparent negative a termenului.

Lord of the Rings are deja propriul serial, plus o serie nouă de filme anunțată, asta după ce trilogia inițială a fost completată de seria The Hobbit. Asta nemaipunând la socoteală faptul că Star Wars are mai nou nevoie de un eveniment întreg pentru a-și anunța toate proiectele aflate în desfășurare.

Universul Harry Potter a încercat să se extindă în ultimii ani într-o direcție ce pare că nu a funcționat, rebranduindu-se sub numele de Wizarding World și concentrându-se pe seria de filme Fantastic Beasts, alături de proaspăt lansatul joc Hogwarts Legacy. Din păcate pentru comunitatea de potterheads din toată lumea universul ăsta a căzut pradă haosului și incertitudinilor de la Warner Bros. încă de dinainte ca aceștia să fie cumpărați de Discovery.

Ceea ce s-a vrut inițial să fie un simplu film dedicat romanului complementar Fantastic Beasts and Where to Find Them a sfârșit prin a fi de fapt un origin story pentru Dumbledore. O nouă serie care inițial era planificată să acopere o perioadă de două decenii a fost spusă pe repede înainte cu o avalanșă de plot holes, personaje scrise prost și evenimente contradictorii care mai degrabă i-au înstrăinat pe fanii hardcore Harry Potter, decât să-i aducă aproape. De altfel cred că e evident acum, odată cu anunțul făcut de Max referitor la noul serial, faptul că proiectul Fantastic Beasts este – oficial sau nu – mort.

 

Am stat și m-am gândit destul de bine la unghiul pe care ar trebui să-l am față de noul proiect pe care și-l asumă Max (proaspăt rebranduit din HBO Max începând cu mai 2023 în Statele Unite și 2024 în România). Și nu are nicio legătură cu atacurile asupra lui J.K. Rowling și cu controversele din jurul ei. Cred cu tărie că putem aprecia produsul artistic oferit de un om chiar dacă nu suntem de acord cu toate valorile și opiniile exprimate de omul ăla. N-o să mă vezi niciodată boicotând ceva din universul Harry Potter sau dându-mi foc la colecția de romane doar pentru că nu sunt de acord cu niște comentarii deplasate avute de autor; mi se pare absurd și nu vreau să merg mai departe pe firul ăsta.

Motivele pentru care pur și simplu nu văd cum un remake Harry Potter ar putea funcționa acum (sau în următorii câțiva ani) sunt altele și țin mai degrabă de percepția pe care o are publicul asupra francizei. Impactul pe care filmele Harry Potter le-au avut este cu mult mai mare decât cel al romanelor propriu-zise. Ne place sau nu, filmele au ridicat cărțile și nu invers, iar Harry Potter este unul dintre puținele cazuri în care marele ecran a făcut dreptate paginilor, chiar dacă și aici nu putem vorbi despre o transpunere exactă, ci de o adaptare în care regăsim, evident, diverse elemente distincte.

Faptul că filmele au fost produse în timp ce Rowling încă lucra la romane – primul film a avut premiera înainte ca autoarea să publice volumul cinci, Order of the Phoenix – a ajutat și mai mult la întipărirea personajelor pe retina cititorului. Concret, atunci când citeai Harry Potter și Ordinul Phoenix știai deja cum arată personajele pe care le-ai văzut în filmul din 2001: îți era mult mai ușor să-i vezi pe Hagrid, Snape și Dumbledore printre rândurile lui J.K. Rowling.

Mai mult, majoritatea dintre noi citim chiar și acum replicile personajelor cu intonația și vocea actorilor care le-au făcut celebre: tonul grav al lui Alan Rickman, vocea caldă a lui Maggie Smith și accentele apăsate ale lui Tom Felton sunt adânc întipărite în imaginația noastră și cred că au marcat cel puțin câteva generații care nu se vor putea delimita de ele.

Să iei niște copii de 10-12 ani și să le spui că vor trebui să reinterpreteze partiturile oferite deja de Daniel Radcliffe, Rupert Grint și Emma Watson fără să încerce să-i copieze pe aceștia e o cerință cel puțin absurdă, indiferent de studiile de actorie pe care le ai sau nu la vârsta aia. Și nu mă înțelege greșit, nu condamn sub nicio formă copilul ăla care va primi probabil rolul vieții, problema e la cei care-l încalță cu niște pantofi mult prea mari, mult prea curând.

De altfel sunt absolut convins că aceeași discuție este valabilă și în jurul distribuției adulte, cu multe nume ce ar putea refuza povara unor moșteniri lăsate în urmă de regretații Robbie Coltrane, Alan Rickman sau Richard Harris. Este, repet, mult prea devreme pentru a avea pretenția ca publicul să se delimiteze de actorii care au construit una dintre cele mai populare francize din toate timpurile.

Ok, îmi vei spune, dar Batman de ce poate avea câte un film nou o dată la câțiva ani? De ce sunt trei Spider-Men pe care lumea îi aplaudă concomitent pe marele ecran? Păi pentru că nici Batman și nici Spider-Man nu au fost introduși publicului de Michael Keaton sau Tobey Maguire, ci sunt niște personaje de benzi desenate care au existat cu mult înainte acestor filme, iar asocierea nu este atât de puternică. Și-ar mai fi o diferență semnificativă: personajele de benzi desenate au zeci de povești care pot fi spuse fără să se repete. De altfel cred că suntem oricum sătui cu toții să-i vedem părinții lui Bruce Wayne uciși, o lecție pe care Hollywoodul a învățat-o și pe care nu o mai repetă. Batman poate fi prezentat publicului din numeroase perspective care să nu se canibalizeze, în timp ce Harry Potter are o singură poveste de care nu te poți delimita.

Toate elementele conexe din jurul universului Harry Potter sunt raportate la acele filme. Platourile de filmare de lângă Londra ce pot fi vizitate de către public sunt despre acele filme, modul în care este reprezentat Castelul Hogwarts și absolut orice altă locație este dat de filmele originale. Studiourile Warner Bros. se văd acum în fața unei dileme din care nu au cum să iasă victorioși: vor păstra aceleași locații pentru a oferi continuitate universului, cu riscul de a lăsa amintirea lor să planeze asupra producției în permanență sau vor alege să construiască de la zero o lume în care niciun fan Harry Potter nu se va putea regăsi?

Tot marketingul din jurul acestei francize are la bază filmele: vrei să-ți cumperi o baghetă magică similară cu cea avută de un personaj în filme, sau poate chiar să colecționezi Chocolate Frog Cards cu personajele desenate fix ca în filme. În jocul de mobile Harry Potter: Hogwarts Mystery în care acțiunea se petrece fix cu o generație înainte ca protagonistul să-și facă debutul la Hogwarts toate personajele sunt conturate astfel încât să amintească de actorii care le-au dat viață în filme. Iar exemplele pot continua.

 

Cred că un serial Harry Potter este o pălărie mult prea mare pe care cineva – oricine – să o poată purta în acest moment și cred că e nevoie să mai treacă cel puțin vreo zece ani de azi înainte ca amintirea filmelor să se mai estompeze și generațiile noi să fie dispuse să privească cu alți ochi un remake. Impactul pe care filmele Harry Potter l-au avut este mult prea mare pentru a încerca să te delimitezi de el și să te aștepți ca publicul să se bucure de un proiect nou pe care să nu-l compare cu originalul; mai ales când originalul a fost atât, dar atât de bun.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.