Malaezu.ro

20 de seriale europene pe care le poți urmări pe Netflix

Nu știu care-s preferințele și cum arată prioritățile tale atunci când alegi să te apuci de un serial, însă eu am tot timpul cel puțin un titlu în minte pe care vreau să-l văd, așa că nu rămân niciodată în pană de idei. Chiar vorbeam la un moment dat cu un reprezentant Netflix despre treaba asta și i-am spus că sunt atât de multe opțiuni încât nu iau în calcul revizionarea unui serial, că mereu apar unele noi.

În ultima vreme urmăresc foarte multe producții locale, indiferent că-s din Europa sau America de Sud, mi se pare că fiecare vine cu un aport din cultura și stilul de viață al zonelor respective și se detașează mai ușor de ceea ce putem numi azi lejer „clișee ale americanilor”. În sensul ăsta am făcut o listă cu 20 de seriale europene din care am exclus tot ce înseamnă producție britanică, tocmai pentru a putea pune accentul pe niște zone culturale mai puțin exploatate pe micul ecran.

Nu le-am văzut pe toate 20 așa că nu te aștepta să găsești recenzii pentru fiecare; despre unele am scris deja pe blog, o să te redirecționez către articolele respective dacă te interesează, însă scopul listei ăsteia e să-ți fie ție mai ușor să aduni niște titluri cărora să le dai o șansă atunci când vei simți nevoia.

1. Dark (Germania)
Dacă ai văzut și ți-a plăcut Stranger Things, serialul ăsta sigur e pentru tine. E cu dispariții, paradoxuri temporale, evenimente paranormale și o distribuție plină de copii. L-am văzut, mi-a plăcut maxim, chiar dacă nu ai cunoștințe de limbă germană n-o să fie asta o problemă.

https://www.youtube.com/watch?v=zy0b9e40tK8

2. Marseille (Franța)
Eu îl consider „fratele mai mic al House of Cards”. E un serial politic cu Gérard Depardieu despre lupta pentru putere în Marsilia, cu tot ce implică ea: politic, fotbal, viață de cartier. Am scris despre el aici.

https://www.youtube.com/watch?v=8WvqgV7-kSc

3. Suburra (Italia)
Ăsta e un serial foarte alert care reușește să găsească numitorul comun dintre mafia din Italia, biserica de la Vatican, un clan de țigani și mediul politic din Cizmă. Poți citi mai multe pe subiect aici.

4. La Casa de Papel (Spania)
E unul dintre serialele despre care s-a discutat cel mai mult în ultima vreme, în special după ce Netflix a anunțat că-i va face un nou sezon. Serialul prezintă un jaf asupra Monetăriei Regale a Spaniei prin care infractorii plănuiesc să-și tipărească proprii bani.

5. The Rain (Danemarca)
E cel mai recent serial european produs de Netflix și vorbește despre o lume în care dorința oamenilor de a controla natura a dus la apariția unui tip de ploaie ce face victime. E un fel de serial apocaliptic în care puținii oameni rămași în viață luptă pentru supraviețuire atât între ei, cât și cu forțele naturii.

6. Tabula Rasa (Belgia)
Serialul belgian spune povestea unei femei amnezice și modul în care poate contribui ea la rezolvarea unui caz de dispariție; ușor paradoxală ideea, dar cred că tocmai asta o face interesantă.

7. La Mante (Franța)
Ăsta-i un serial polițist în centrul căruia se află un criminal în serie poreclit „Călugărița” și, evident, un comisar de poliție. Partea interesantă e că cei doi nu sunt rivali, ci lucrează împreună pentru a găsi un alt criminal care pare să copieze stilul Călugăriței.

8. Grenseland (Norvegia)
În engleză Borderliner, iar în română Pe Muchie, serialul e practic dedicat celor care apreciază literatura nordică. E genul ăla de poveste amplasată într-un oraș mic, acolo unde nu se întâmplă niciodată nimic și brusc are loc o crimă.

https://www.youtube.com/watch?v=7-gjqg81DT4

9. Las Chicas del Cable (Spania)
Cable Girls sau Centralistele; se întâmplă undeva în anii ’20, e mai mult o producție dedicată femeilor, asta poate și pentru că protagoniste sunt patru doamne ce au în comun doar locul de muncă.

https://www.youtube.com/watch?v=cSBa8u_oEQM

10. Sorjonen (Finlanda)
Dincolo de faptul că-i un serial nordic polițist, iar ăia nu prea se încurcă la capitolul ăsta, ce mi se pare cu adevărat interesant aici e descrierea: If Sherlock was based in Finland this would be it. Cred că asta spune totul.

11. Cannabis (Franța)
Dacă-ți plac serialele cu droguri (și ai de unde alege, vezi Narcos sau El Chapo întâi de toate) posibil ca ăsta să fie pe gustul tău. Titlul vorbește de la sine, e un serial franțuzesc de 6 episoade care prezintă traficul de droguri venit dinspre Maroc spre Europa.

12. La Treve (Belgia)
Deși e un serial belgian, The Break (în engleză) are o poveste și un stil asemănător nordicilor. Aparent sunt destul de populare serialele de genul. Intriga e dată de un fotbalist de 19 ani găsit mort într-un oraș de doar câteva mii de locuitori; și, evident, de doi polițiști care au fiecare problemele lor de rezolvat, nu doar cazul în sine.

13. Nobel (Norvegia)
Nobel spune povestea unui soldat întors acasă de pe frontul din Afganistan care devine fără să vrea un pion într-un joc politic internațional. Omul are de făcut tot felul de alegeri care-ți dau de înțeles că sunt misiuni în viața asta ceva mai complicate decât cele din război.

https://www.youtube.com/watch?v=uJOXeqfsmc8

14. Gran Hotel (Spania)
Spaniolii nu se joacă atunci când vine vorba de intrigi de iubire, șantaj și gelozie. Asta se întâmplă și în Gran Hotel, o poveste desfășurată la începutul secolului 20 ce are în centrul atenției un hotel, o afacere de familie și, evident, multe mistere.

15. Novine (Croația)
Novine (sau The Paper) prezintă povestea ultimului ziar independent din Croația în momentul în care e cumpărat de un magnat care n-are nicio treabă cu jurnalismul și vrea să impună propria politică editorială. Sună cunoscut, români?

16. Rita (Danemarca)
Ăsta e un serial de patru sezoane despre o profesoară rebelă, super profesionistă, dar cam haotică pe plan personal. E cu intrigi d-alea de familie, cu traume din trecut și drame reci ca-n Scandinavia.

https://www.youtube.com/watch?v=j95Zle1x10E

17. Beau Sejour (Belgia)
Beau Sejour e un serial atât de dubios încât n-am cum să-l rezum mai bine decât textul prezentat de Netflix în aplicație. Care sună cam așa: După ce își găsește propriul cadavru însângerat într-o baie de hotel, Kato începe să-și dea seama că e moartă, deși sunt persoane care o pot vedea și auzi. Stai, ce?

18. Nyukhach (Ucraina)
Acest serial cu nume imposibil de pronunțat poate fi găsit și sub titlurile The Sniffer sau Adulmecătorul. Da, exact despre asta e vorba, despre un tip cu un simț al mirosului super dezvoltat care-i face pe câinii polițiști să se simtă inutili și să-și ia o vacanță în Maldive. Aproximativ.

19. Apaches (Spania)
Nu l-am văzut, dar Apaches pare genul ăla de serial lejer pe care să-l poți urmări seară de seară când vii acasă de la muncă. Protagonist e Alberto Ammann, pe care-l știi din Narcos, unde juca rolul lui Pacho Herrera. Și nu, aici nu-l cheamă Apacho Herrera.

https://www.youtube.com/watch?v=lGsBSOJY5JE

20. Ófærð (Islanda)
În engleză Trapped, că sunt singur că nimeni nu știe să pronunțe corect titlul original. E un serial rece, d-ăla de vreme rea, în care nu-i suficient că ai o crimă, dar mai e și vremea care lucrează împotriva ta. Na, eu zic că-i bun să-l adaugi acolo pe lista de seriale polițiste nordice lângă toate cele menționate mai sus.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

2 Comments

  1. Gabriela Popescu

    15 octombrie 2020 - 6:26 pm
    Răspunde

    Am vazut 8 seriale din lista ta. Multumesc.
    Voi incerca si spaniole sau italienesti desi imi frica sa nu fie telenovele.
    Multumesc!

    • Razvan

      8 decembrie 2021 - 10:10 pm
      Răspunde

      Gomorrah (serial italian) bate muuuulte seriale de top

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.