Netflix a lansat în luna octombrie o mulțime de producții care mi-au făcut cu ochiul, începând cu filmele The Trial of the Chicago 7 și Rebecca și continuând cu niște producții europene chiar bune, venite tocmai din Franța, Germania și chiar Rusia.
Două dintre ele mi-au atras atenția în mod special și le-am devorat rapid în ultima săptămână. De fapt, ca să fiu și mai precis, am acordat fix 12 ore fiecăruia, pentru că se văd rapid, au puține episoade și un ritm alert.
La Révolution
Este un serial francez ce prezintă un context alternativ pentru startul Revoluției Franceze din 1789. Poziționat ca serial istoric, La Révolution aduce o mulțime de elemente fictive și se încadrează în același timp în categoria genului horror.
Protagonistul este nimeni altul decât Joseph Guillotin, medicul care avea să inventeze ulterior ghilotina, celebrul instrument pentru decapitare; deci, da, La Révolution aduce elemente și personaje reale într-un fir narativ artificial.
Povestea în sine are un vibe de The Walking Dead, în care un virus misterios oferă proprietăți noi persoanelor cu care intră în contact, transformându-i practic într-un fel de zombie-vampiri cu sânge albastru. De altfel Sânge Albastru este și traducerea oficială în română a serialului.
Așa că membrii clasei aristocrate infectați cu virusul ăsta se apucă să omoare rebelii care erau oricum în pragul unei revoluții. Totul duce către momentul culminant în care Revoluția Franceză începe.
Pentru mine serialul ăsta a fost o surpriză neașteptat de plăcută, am văzut cele 8 episoade într-o singură noapte, recomand.
Barbarians
Am pornit la drum cu serialul ăsta având în cap seria Spartacus, care m-a marcat teribil; cred c-a fost primul serial violent, cu sânge și nuditate pe care l-am văzut vreodată, așa am înțeles că există viață și după producțiile pentru adolescenți făcute de CW.
Serialul german se aseamănă cu La Révolution prin faptul că servește drept prequel pentru un eveniment istoric major: în acest caz bătălia din Pădurea Teutoburg din anul 9 AD. Evident că drumul până acolo este presărat cu diverse momente și personaje fictive, însă majoritatea întâmplărilor duc către ceea ce avea să rămână în istorie drept un moment crucial în declinul Imperiului Roman.
Barbarians spune povestea unificării triburilor germanice împotriva invaziei romane și îl are în centrul acțiunii pe Arminius, un comandant german educat de Imperiul Roman care se întoarce împotriva acestora într-una dintre cele mai mari trădări ale acelor vremuri.
Cu 6 episoade la activ, Barbarians este la rându-i un serial alert pe care l-am terminat într-o singură zi. Violent și sângeros conclude cu o bătălie finală filmată absolut superb, care te va face să-ți dorești să nu se mai termine.
2 Comments
Ina
22 iunie 2023 - 4:53 pmBuna ziua. Știți cum se numește un serial de pe Net Flix, despre originea imperiului otoman, erau la nivel de triburi. Nu mă refer la serialul Ascensiunea Imperiului Otoman. Am început sa/l văd pe Net Flix acum un an, am uitat cum se numea. Mulțumesc anticipat