Malaezu.ro

Am văzut Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings

Eu recunosc, relația dintre mine și Shang-Chi a pornit la drum cu stângul, în ideea în care din momentul în care a fost anunțat filmul ăsta m-am așteptat să fie făcut doar pentru a stoarce de bani piața asiatică și a se putea lăuda oamenii de la Disney încă o dată ce treabă bună fac ei pe zona de social inclusion.

La treaba asta a contribuit ulterior și cea mai recentă adaptare Mortal Kombat, un film deosebit de prost care parcă îmi urla în cap că producțiile asiatice cu bătăi pur și simplu nu sunt făcute pentru mine. N-am fost niciodată un fan și nici nu voi deveni brusc după ce am văzut Shang-Chi.

Personajul lui Shang-Chi este unul nou în Universul Cinematografic Marvel, însă filmul în cauză, dar și previziunile pentru box office ne oferă speranța că-l vom revedea și într-o producție viitoare.

Fun fact, Simu Liu, actorul care-l interpretează pe protagonist a lansat pe Twitter încă din 2014 provocarea unui astfel de film: „Hey Marvel, great job with Cpt America and Thor. Now how about an Asian American hero?” Liu a revenit 4 ani mai târziu, în 2018, cu un nou mesaj: „Ok Marvel, are we gonna talk or what? #ShangChi” Cu toate astea Kevin Feige, omul din spatele MCU a recunoscut într-o conferință de presă că în momentul alegerii lui Liu pentru rol nu avea habar despre tweeturile sale.

Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings este un film foarte asemănător cu un basm, conține fix structura aia pe care am învățat-o cu toții când ne pregăteam pentru bac: expozițiune, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul? Nu, nimeni?

Filmul începe, așa cum este prezentat încă din titlu, cu legenda celor zece inele, o narațiune împletită vizual cu niște secvențe de luptă ce împrumută din coregrafia unor dansuri senzuale, având tema naturii și armoniei în spate; exact ca într-un basm. Intriga e dată de momentul în care viața de zi cu zi a protagonistului (cunoscut pe continentul american sub numele de Shawn) este întreruptă de apariția unui bărbat misterios care-l vânează.

Razor Fist este portretizat aici de românul Florian Munteanu, aflat la doar a doua sa experiență la Hollywood după aventura din Creed II. Alături de Shang-Chi se află pe toată durata poveștii prietena sa Katy, interpretată absolut superb de Awkwafina și devenind, alături de tatăl eroului (Tony Chiu-Wai Leung), unul dintre personajele mele favorite ale filmului. Personajul lui Xu Wenwu este de altfel Mandarinul original din MCU și este un villain conturat chiar bine. Marvel încearcă astfel să ne facă să uităm de failul dat cu personajul lui Ben Kingsley în Iron Man 3, în 2013.

Același Xu Wenwu este totodată în centrul unei controverse destul de importante în China, acolo unde filmul întâmpină dificultăți în a fi lansat. Te-ai putea întreba de ce un film care e dedicat tocmai culturii chineze este respins de publicul de acolo. Păi în primul rând un motiv ar fi dat de „americanizarea” tradițiilor și valorilor locale și cumva batjocorirea lor într-un film produs de Hollywood. Nu e cazul, dacă mă întrebi pe mine, dar revin mai jos asupra aspectului ăsta. Însă chestia cea mai importantă aici e dată de un anume personaj numit Fu Manchu, unul dintre cei mai cunoscuți antagoniști chinezi ca urmare a profilului său rasist și ultra-naționalist. N-o să intru aici în detalii despre el, Google it, e super interesantă povestea. Eh, pentru o scurtă perioadă de vreme în benzile desenate acest Fu Manchu a fost tatăl lui Shang-Chi. Asta s-a întâmplat acum multe decenii, iar Marvel a făcut tot ce-a putut între timp pentru a se distanța de el, însă publicul chinez este în continuare îngrijorat cu privire la apariția sa în film, iar Kevin Feige a fost nevoit să se ducă personal acolo să le explice că nu este cazul.

Revenind la film și la conceptul de basm: mai știi cum erai învățat în liceu despre componența unui basm? Avem aici călătoria inițiatică a eroului care, fugit de acasă în urmă cu mulți ani, acum este nevoit să se întoarcă pentru a se redescoperi și a-și îmbrățișa originile. Avem prezența unor obiecte magice exact ca cele din Harap Alb, doar că de data asta vorbim de Cele Zece Inele. La final avem bine-meritata confruntare dintre forțele binelui și cele ale răului, ambele întruchipate sub forma unor creaturi magice tradiționale folclorului chinez.

Aminteam anterior despre cultura și valorile poporului chinez și, deși eram puțin îngrijorat că filmul ăsta va merge în direcția de propagandă, am fost plăcut surprins să văd cum ele au fost atent folosite de regizorul Destin Cretton alături de echipa sa de scenariști pentru a nu fi deloc supărătoare și a se integra natural în poveste. Cumva cred că filmul ăsta face o treabă mult mai bună decât Black Panther în a prezenta o cultură nouă societății occidentale; de altfel cred că orașul fictiv Ta-Lo poate fi ușor comparat cu Wakanda. În Universul Marvel aceste teritorii fictive poartă numele de pocket dimensions, iar un alt exemplu cu care fanii ar putea să fie familiarizați este K’un-Lun, locul în care personajul lui Danny Rand se antrenează pentru a deveni Iron Fist. Traseul pe care Shang-Chi îl are de parcurs pentru a ajunge în Ta-Lo este explicat adesea în film prin sintagma „stay in the pocket (rămâi în buzunar).

Coloana sonoră împrumută mult din acordurile tradiționale chinezești, însă acestea se materializează sub o formă plăcută urechii indiferent de ascultător, nu sunt nicidecum supărătoare, ci doar contribuie semnificativ la conturarea poveștii în întregime. Însă ceea ce mie mi-a plăcut cel mai mult este elementul de fantasy oferit acestui titlu, o escapadă de tip „we are not in Kansas anymore!” care amintește de universul spectaculos creat de James Cameron pe Pandora, în Avatar. Știu sigur că Disney o să mai vândă niște jucării odată cu apariția noilor monstruleți din Shang-Chi; și știu sigur că o persoană către care Disney va vinde jucăriile alea sunt eu.

Per total Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings este un film mult mai bun decât mă așteptam, cu o poveste frumoasă și o incursiune admirabilă în folclorul chinezesc; în același timp are potențial să crească în MCU, iar cele două secvențe post-credit stau dovadă. Recomand de văzut în IMAX tocmai pentru a te bucura de efectele vizuale superbe și de culorile vii, tradiționale locurilor.

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger, social media manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber joc FIFA pe Playstation.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.