Ăștia sunt un fel de cea mai minunată nație de pe Pământ; americanii, despre ei vorbesc. Adică fac ce-i taie capul, pentru că sunt trendsetterii societății moderne, iar atunci când ceea ce-ar vrea ei să facă trece puțin în afara legii, împing legea ceva mai departe. După propaganda făcută în American Sniper – acolo unde o dată la zece minute apărea cineva care să spună că nimic nu e mai important ca Statele Unite -, Sicario prezintă și partea aceea urâtă a americanilor.
În urma unor descoperiri destul de traumatizante făcute de agentul FBI Kate Mercer (Emily Blunt), aceasta se vede nevoită să se integreze rapid într-o nouă echipă și să lupte conform unor noi reguli, pentru noi obiective. În spatele recrutării sale se află doi bărbați, unul mai misterios ca celălalt. Deși Josh Brolin este cel care îi prezintă noile oportunități, adevăratul centru de interes cade asupra interpretării lui Benicio del Toro, care urmează să adune ceva premii cu rolul ăsta.
Filmul lui Denis Villeneuve este cufundat într-o tăcere apăsătoare. Fundalul sonor nu este (decât foarte rar) acoperit de soundtrack-uri răsunătoare, ci mai degrabă de un asurzitor sunet al realității. Momentele de liniște sunt întrerupte de rafalele de focuri de armă, iar calmul prezent în cele mai tensionate secvențe conturează un suspans ce poate reprezenta unul dintre principalele plusuri ale producției.
Revenind la misiunea lui Kate și a celorlalte personaje implicate, aceasta este demascarea liderului unui cartel de traficanți de droguri. Însă modul în care alege să lucreze această nouă echipă cu care colaborează agentul FBI o face pe aceasta să-și pună din ce în ce mai multe întrebări cu privire la moralitatea și la cadrul legal în care se desfășoară întreaga operațiune.
Acțiunea se desfășoară la granița dintre Statele Unite și Mexic, un teritoriu ce aparține de două țări, dar nu este de fapt al niciuneia. Acolo unde legea a dispărut, iar haosul a fost instaurat, limitele s-au mărit și ele, oferind posibilități infinite celor care vor să conducă locul. Descoperim așadar că, în baza propriilor reguli, guvernul american alege să facă orice este necesar pentru a-și îndeplini misiunile. Compromisurile sunt la ordinea zilei, în timp ce alianțe nebănuite se nasc pentru un scop comun măreț.
Villeneuve își conturează personajele foarte atent timp de două ore, pentru a atinge un punct culminant abia în ultimele cadre ale filmului. Se poate vorbi de două planuri și două povești ce, deși se întrepătrund adesea pe parcursul celor 120 de minute, ele ajung să se ciocnească cu adevărat abia la final. Kate și Alejandro (mai sus lăudatul De Toro) oferă publicului o relație greu de înțeles, însă atent exploatată de regizor, în ciuda unei povești și a unui cadru destul de simpliste.
Sicario: Asasinul este un film interesant; căci nu știu cum să-l cataloghez altfel. Necesită răbdare și o atenție sporită față de fiecare element prezent pentru a putea înțelege contextul creat. Au fost momente în care m-am simțit captiv într-un joc de Call of Duty transpus pe marele ecran, un first person shooter de care v-ați putea îndrăgosti iremediabil. Debutul său pe marile ecrane ale țării se face astăzi, 18 septembrie, distribuit fiind de Freeman Entertainment.
1 Comentariu