Totul a început atunci când Instagram, rețea socială ce aparține de Facebook a copiat o parte din algoritmul Snapchat și l-a transformat în Instagram Stories. E vorba fix de ideea de bază după care funcționează Snapchat, și anume că orice conținut plasezi acolo dispare după 24 de ore. Și cred că în final e fix cum zice Cristian, chiar dacă nu-i varianta originală, Instagram Stories e mult mai util pentru că ai deja o comunitate acolo, sau oricum o poți forma mult mai ușor.
Apoi a fost o altă încercare prin care să-i aducă pe consumatorii de Snapchat pe Facebook, printr-un feature care le permite să adauge texte, efecte sau diferite stickere peste pozele originale. Update-ul apărut la începutul lunii în Canada și Brazilia le deschidea automat utilizatorilor care accesau Facebook din aplicația de mobile un pop-up cu camera frontală, exact cum se întâmplă pe Snapchat. Apoi, la fel ca pe Snapchat puteau să se joace cu propria imagine după cum doreau și, în final, s-o urce pe net. Aveți detalii pe tema asta aici.
De vreo trei zile Facebook a implementat în varianta de mobile clipurile video verticale, un alt aspect „împrumutat” de la Snapchat. Până în prezent materialele video filmate vertical apăreau în news feed într-un pătrat, urmând a reveni la forma lor originală doar în momentul în care utilizatorul le deschidea din proprie inițiativă. Cum ziceam, de acum ele vor putea fi urmărite la dimensiuni complete folosindu-ne simplu de funcția de autoplay pe care o are Facebook; doar că încă nu-i disponibil pentru toată lumea update-ul.
Toată treaba asta va arăta super dubios pe desktop, făcându-le misiunea ceva mai dificilă atât utilizatorilor, dar în special brandurilor care vor fi nevoite să se decidă înainte de a crea conținut pentru Facebook care este mediul în care vor să-l promoveze: pentru că dacă alegi să promovezi un clip exclusiv pe mobile, atunci ar trebui filmat pe vertical, însă trebuie să ții cont că atunci când va fi văzut pe desktop s-ar putea dovedi o experiență destul de ciudată. Puteți citi aici mai multe pe subiect.
În altă ordine de idei, Snapchat nu-i prima rețea socială care să rivalizeze cu Facebook și de la care cei de acolo să copieze câteva idei. Acum câțiva ani, pe vremea când hashtagurile erau un trademark al celor de la Twitter, Facebook le-a adăugat în propria curte, fără a putea fi gestionate și urmărite cum trebuie nici măcar în prezent. Ceea ce mă face să mă întreb dacă noile modificări aduse se vor bucura de succes, sau Facebook ar trebui să se oprească la ce știe mai bine.
1 Comentariu
Simina
6 septembrie 2016 - 7:19 pmSnapchat este un concurent puternic la Facebook, tot mai multi utilizatori de retele sociale aleg Snapchat, in ultima vreme.