Solo: A Star Wars Story e al zecelea film din serie. E important de menționat asta, că la început era simplu, aveai trei filme originale și trei prequeluri, dar apoi au apărut alte două continuări la prima trilogie (plus încă una în lucru), dar și un fel de „Episodul 3,5” reprezentat de Rogue One. Și faza e că ultimele 4 au venit destul de rapid peste noi, motiv pentru care e posibil ca unii oameni să mai rateze câte un titlu. Eu n-am ratat, am scris despre Episodul VII, despre Episodul VIII și despre Rogue One.

M-am gândit puțin dac-ar trebui să păstrez formatul ăla cu „X lucruri lipsite de spoilere despre…”, dar în final am ajuns la concluzia că n-ai de ce spoilere să te ferești la Solo, că ele practic nu există. Adică știm cu toții ce s-a ales de personajul jucat inițial de Harrison Ford, au fost mai multe aventuri până atunci, dar nimic care să schimbe radical povestea sau motivațiile lui.

Așa mi-am dat seama și c-aș fi preferat (și urmărit cu atenție) un serial cu aventurile lui Han decât un film de peste două ore. Că tot vor oamenii să mulgă franciza asta, poate se gândesc și la ceva de genul.

Revenind. Solo are cele mai puține legături cu universul Star Wars dintre toate filmele; plus seria animată The Clone Wars, care mie mi-a plăcut maxim. Practic în afară de numele personajelor, Millenium Falcon și coloana sonoră nu prea există alte elemente comune. Personajele alea sunt trei la număr: e Han, interpretat nereușit, părerea mea, de Alden Ehrenreich, Chewbacca, practic același rol din toate filmele de până acum și Lando, jucat super mișto de Donald Glover, e personajul meu preferat.

Ehrenreich n-are nicio treabă cu varianta lui Solo făcută celebră de Ford. Ăla era șmecher, era un golan, sau cum ar zice Sișu și Puya, era un bagabont. Ehrenreich e cam pămpălau, adică mult mai pămpălău decât ar putea fi un erou la începuturile carierei sale, îi lipsește carisma, dar și simțul umorului.

O are alături pe Emilia Clarke, care a rămas în continuare în universul Game of Thrones, pentru că nu prea e din filmul ăsta. Iar pe lângă Glover, de care am amintit deja, mi-a mai plăcut rolul lui Woody Harrelson, doar că și el, la fel ca majoritatea personajelor, nu are nicio continuitate în povestea canon, deci oricât de bine și-ar face treaba în filmul ăsta va fi uitat peste două luni.

Mi-ar fi plăcut să văd mai multe conexiuni între povestea lui Solo și restul sagăi Skywalker, ceva confruntări cu Imperiul, niște trooperi care să rateze ținta, o prezentare mai detaliată a Galaxiei în vremea aia, ceva dincolo de faptul că toți se băteau pe combustibil. Pentru mine Star Wars înseamnă mai mult decât un mercenar pe fugă, poate d-aia n-am simțit filmul ăsta ca fiind parte dintr-un întreg.