Malaezu.ro

Am văzut Spider-Man: Far From Home, filmul care pregătește următoarea etapă Marvel

N-am idee dacă știi treaba asta, dar Spider-Man: Far From Home e ultimul film din Infinity Saga, adică din tot ce-a însemnat universul cinematografic Marvel în ultimii 11 ani. Am explicat mai bine cum a fost construit tot conceptul ăsta într-un articol separat.

Asta înseamnă că Far From Home leagă Endgame de orice-ar fi să urmeze de-acum înainte, e un fel de epilog al poveștii care, spoiler, s-a încheiat cu moartea lui Iron Man la finalul confruntării cu Thanos.

Filmul e interesant de urmărit și din perspectiva asta, pentru că e pentru prima oară în ultimul deceniu în care Marvel n-are un calendar oficial anunțat și nu știi la ce să te aștepți de acum înainte. Sigur, sunt filme anunțate, se știe că Black Widow e în proces de filmare, însă direcția în care se va duce povestea mare e total străină publicului.

M-aș încumeta să zic că noul Spider-Man e cel mai comic-accurate film pe care eroul l-a primit până acum; și asta înseamnă ceva, dacă stai să te gândești că-i al șaptelea. Peter Parker e „mai elev” acum ca oricând, iar filmul e o încercare constantă din partea sa de a menține un echilibru între viața privată, aia în care pleacă în excursii cu clasa, și cea de super-erou, unde-i nevoie de el să salveze lumea fix când el se pregătește s-o cucerească pe fata pe care o place.

Nu știu cum reușește Tom Holland (care-i un actor mai bun de la un film la altul, jur) să dezvolte o chimie excelentă cu toate personajele cu care interacționează. Și aici mă refer în mod special la MJ și la Mysterio. Fantastic cât de bine se pot completa unul pe altul Holland cu Zendaya și respectiv Jake Gyllenhaal.

Far From Home e plin de referințe la filme mai vechi produse de Marvel pe care n-are rost să ți le dezvălui acum, dar pe care îmi place să cred că le vei descoperi singur. Până la un punct povestea e aia pe care ți-o imaginezi și tu, că știu c-ai strâmbat din nas atunci când ai văzut în trailer că Mysterio e personaj pozitiv.

E o secvență la un moment dat care e scoasă 1 la 1 din seria animată Spider-Man din ’94. Are niște efecte vizuale demențiale, sunt niște cadre montate impecabil, îmi e greu să găsesc un film care-ar putea lua Oscarul pe efecte speciale și să-l merite mai mult decât filmul ăsta. La Doctor Strange am mai simțit aceeași senzație. Neapărat de văzut în IMAX ca să înțelegi despre ce vorbesc aici, o să-mi mulțumești după, cu plăcere.

Filmul are două secvențe finale, una mid-credit și alta post-credit, care sunt foarte, foarte bune și foarte, foarte importante pentru viitorul MCU. Adică nu-s furnici care bat la tobe. Sunt o grămadă de teorii pornind de la secvențele astea cu privire la ce urmează, îți las articolul ăsta care ți le explică, dar vezi că-i cu spoilere, deci nu te uita dacă nu vrei să afli exact cum arată secvențele respective.

Pentru mine Far From Home e 10/10, e mai bine decât mă așteptam, și mă așteptam să fie bine. Râzi mult, e super caterincă, are twist (chiar dacă nu e foarte wow), e plin de easter eggs și, așa cum ziceam, e foarte comic accurate.

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber joc FIFA pe Playstation.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.