Dacă și tu ești o persoană leneșă atunci cred că știi deja despre ce vorbesc; iar dacă nu ești un om leneș (lucru care nu-i neapărat o calitate ori un defect, ci mai degrabă un stil de viață) posibil să-ți dorești să fii de-acum înainte. Eu sunt, dar n-am fost întotdeauna așa. Am învățat să fiu tocmai pentru că m-am trezit la un moment dat cu foarte multe lucruri de făcut și am văzut cum cheful de-a fi cât mai productiv dispare pe măsură ce numărul sarcinilor creștea.

Iar chestia a pornit din, dacă-mi e permisă o exprimare metaforică ușor peste nivelul cultural al blogului, frageda copilărie. Cred că-ți mai aduci aminte cum era prin școala generală și, evident, prin liceu imediat după. Cel mai probabil aveai ore de la 8 (eu am prins și mai devreme la un moment dat) pentru care te trezeai cu o oră jumate mai devreme, mai ales dacă aveai de folosit RATB-ul până la școală.

Erai super stresat pentru că-ți repetai în cap orarul și știai că prima oră ai franceză, la care nu ți-ai făcut tema, dar pe care o vei copia rapid de la un coleg, că te duci cu 10 minute mai devreme. Apoi aveai două ore de mate la care știai că dai test și pentru care nu te-ai pregătit oricum, dar sperai să poți face rost de subiecte de la o altă clasă. După aveai fizică, unde profa vă asculta mereu pe bănci, iar tu știai că până la tine mai sunt patru colegi; unul lipsea, dar dacă aveai noroc un altul stătea mai mult la tablă și scăpai.

În fine, după o zi de genul, în care orele alea erau completate de niște religie sau engleză total inutile, dar obositoare, ajungeai la 4 acasă, mâncai ceva, te odihneai o oră și-ți aminteai că ziua următoare vei fi ascultat la română și chimie, ai de făcut un referat la istorie, plus tema aia super lungă la opționalul de matematică (ai avut și tu opțional de matematică, nu? adică n-am fost eu cel mai prost din curtea școlii). Evident că nu făceai nimic, dar erai mult prea stresat și adormeai cu gândul că-ți copiezi tema în pauze și înveți pentru test în timpul orei de sport.

Nu știu de tine, dar eu fix așa eram; și, deși stilul ăsta de viață mă încurca mult la vremea respectivă, m-a învățat că e ok să fiu leneș din când în când. M-a învățat cum să-mi dozez energia și cum să fiu productiv atunci când e nevoie, fără să mă simt vinovat că mă bucur apoi de un timp liber pe care-l merit. Pentru că e un aspect foarte important care face diferența între viața de elev sau de student și ceea ce te așteaptă după: într-o zi normală la job știi că în momentul în care ai ajuns acasă îți permiți să te uiți la meciurile echipelor românești din cupele europene fără să-ți faci griji că dimineața următoare te ascultă șeful și trebuie să te pregătești.