E musai ca la final de decembrie să ne gândim la cum s-a desfășurat anul ce stă să apună și să ne propunem noi rezoluții pentru acela ce bate la ușă. Nu înțeleg de ce, dar observ că toată lumea așa face. Sincer, prefer să trag astfel de linii mai degrabă
Tag: 2015
Întâi e Future of Media, pe 26 noiembrie, iar pe 4 decembrie ultimul eveniment de social media al anului este Food Bloggers. Am să fiu prezent la ambele, amândouă sunt organizate de Evensys și pentru mine va fi a doua ediție la fiecare. Future of Media: 26 noiembrie, Crowne Plaza Hotel Așa a
Am fost ieri la Top Social Brands; adică m-am întors acolo la aproape un an distanţă de la prima mea experienţă într-un astfel de mediu. Aşa cum v-am obişnuit, în cele ce urmează am să împărtăşesc cu voi principalele idei pe care le-am auzit la Howard Johnson, pentru ca la
După cum ştiaţi deja, sau după cum veţi afla acum, săptămâna asta la ASE au loc conferinţele Forum for Sustainable Developement and Entrepreneurship (FSDE). Aşa cum am învăţat eu că e frumos atunci când ai un blog şi ţi se oferă şansa să participi la conferinţe şi să înveţi câte ceva
Aşa cum anunţam într-un articol anterior, am fost prezent pe 26 februarie la Digital Marketing Forum, la Crowne Plaza Hotel. Şi aşa cum v-am obişnuit, după fiecare sesiune de conferinţe dedicate online-ului, public pe blog cele mai interesante idei ce s-au discutat acolo. Pentru aceia dintre voi care mă urmăresc
Ştiu că v-am obişnuit în ultima vreme cu tot felul de topuri prezentate şi comentate aici, pe blog. Pentru că, aşa cum ziceam, februarie e luna marilor premii cinematografice, în noaptea de de 22 – 23 februarie aflăm împreună marii câştigători de la Oscar, pas cu pas, categorie cu categorie. Facem
Deşi anul nou ne-a lovit în plin acum aproape două luni, sfârşitul lui februarie rămâne mereu perioada celor mai prestigioase premii ale cinematografiei: Premiile Oscar şi Premiile Bloggerilor Cinefili din România. Anul acesta s-a consumat a patra ediţie a PBCR şi, pentru întâia oară, subsemnatul Malaez aici de faţă a
În ultima perioadă am parte de tot felul de premiere în viaţa mea. Şi nu e vorba doar de premierele filmelor din cinematografe. 2014 a fost un an plin de social media, însă aştept de la 2015 să mă surprindă cu şi mai multă acţiune. Anul trecut am participat la primele mele
Condamnat la 15 ani de închisoare, Nicholas Hathaway, unul dintre cei mai experimentaţi hackeri ai Americii, devine singura soluţie pe care o au atât guvernul Statelor Unite cât şi cel al Chinei în încercarea lor de a descoperi şi a opri atacuri cibernetice nemaivăzute. Regizorul Michael Mann aduce în atenţia publicului
În noaptea ce tocmai s-a încheiat s-a consumat cea de-a 72-a ediţie a Globurilor de Aur. Nu vreau s-o lungesc prea mult ci doar să vă prezint câştigătorii; dacă vreţi să vedeţi cum s-a îmbrăcat fiecare doamnă pe covorul roşu click aici! Pe scurt, Boyhood este cel mai bun film