Așa cum anunțam aici, weekendul trecut am fost în Biz SMS Camp, tabăra organizată de Revista Biz cu scopul de a reuni sub același acoperiș bloggeri, agenții și companii dornice să învețe mai multe despre social media, să se cunoască și să dezvolte colaborări. E a treia mea experiență la Pârâul Rece
Tag: biz
Îmi face o deosebită plăcere să vă anunț că pe 19 februarie, în incinta hotelului Crowne Plaza din București va avea loc primul eveniment dedicat social media al acestui an: Social Media Summit 2016. Ok, acum dincolo de introducerea formală, da, la jumătatea lui februarie Revista Biz organizează – în mod
A fost prima mea ediție de Biz SMS Camp; și a fost una aniversară, căci se înfăptuiau nu mai puțin de 10 tabere organizate de stimabilii de acolo. Pot să vă spun cu mâna pe inimă – fără a vrea s-o laud prea tare – că a fost una dintre cele mai
Am fost ieri la Top Social Brands; adică m-am întors acolo la aproape un an distanţă de la prima mea experienţă într-un astfel de mediu. Aşa cum v-am obişnuit, în cele ce urmează am să împărtăşesc cu voi principalele idei pe care le-am auzit la Howard Johnson, pentru ca la