De vreo săptămână așa, de când s-au pus căldurile alea mari peste București pare că eforturile Primăriei de a organiza cât mai multe evenimente culturale își fac simțită prezența peste zonele periferice ale Capitalei. În fiecare seară e câte-un festival ce răsună cu zgomot din boxele înfundate ale vecinilor din
Tag: bucuresti
Săptămâna trecută, pe 22 martie a fost Ziua Mondială a Apei, despre care tind să cred că nu știe foarte multă lume până la momentul în care cineva postează pe Facebook gluma aia cu „la mulți ani celor care poartă numele de apă și derivatele”. Cu ocazia asta am fost
Ceea ce vedeți în poza de mai sus este o bucată din Șoseaua Pantelimon. E o poză recentă, făcută în primăvara asta, dar vă garantez că la fel arată șantierul de pe șinele alea de tramvai și acum; îl văd zilnic. Și traficul e tot ca-n poza asta, blocat pe ambele sensuri,
HeyDay este cel mai mare festival internațional de trupe tribute care a fost organizat vreodată în România. Spun asta pentru a intra din start în atmosfera a ceea ce urmează să se întâmple pe 27, 28 și 29 mai în Parcul Izvor din Capitală. Dacă mă întrebi pe mine, mi
Săptămâna trecută, în seara de joi, 17 martie am fost invitat de fetele de la HTag PR la deschiderea restaurantului Blue Fig, pe Strada Știrbei Vodă 4 din Sectorul 1 al Capitalei. Coincidența a fost aceea că exact în ziua respectivă a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în spațiile publice
Când am descoperit proiectul Travelers of Bucharest, nu doar c-am fost impresionat de ideea în sine, dar mi-a plăcut mult și modul în care a fost aplicată. La fel și când ideea a continuat sub forma ghidului orașului, pe care mi l-am downloadat rapid. Da, eu: bucureștean. În special noi, cei din
Eram undeva prin zona Foișorul de Foc, pe o străduță al cărei nume nu-l știu fără ajutorul Google Maps. Teoretic erau două benzi; practic, prima era oricum ocupată de mașinile parcate acolo. Și era luni; luni dimineață, când îți e mai mare dragul să rămâi blocat în trafic. Fix atunci
Ieri am fost la un eveniment, undeva prin zona Izvor-Cișmigiu; o să vă povestesc zilele următoare despre el și ce-am băut acolo. Dar pentru că am ajuns ceva mai devreme, însoțitoarea mea de drum, Diana, mi-a propus să ne mai plimbăm oleacă. Și-am ajuns la picioarele unei Coloane a Infinitului Bucureștene pe
Dacă s-a întâmplat cumva, accidental, să mai intrați pe blogul ori pe profilul de Facebook al subsemnatului, probabil că v-ați mai lovit în ultima vreme de treaba asta cu Internet Explorers, Exploratorii internetulu, înțelegeți voi. Deși eu am așa o vagă impresie că v-ați prins oricum despre ce e vorba, am
În momentul în care mi-am schițat articolul ăsta, m-am gândit foarte serios la cum ar trebui să-l formulez și ce cuvinte să folosesc. Spun asta pentru că într-un alt articol am folosit din greșeală sintagma filme porno cu vampiri, și nu vreți să știți ce impact a avut treaba asta. O să