Ideea nu-mi aparține, trebuie să recunosc; e a lui Emil, însă mi-am permit să o împrumut. Deși Vali nu mai este în prezent la 10 lucruri, eu tot am să profit de ocazia de a realiza un articol ușor diferit pentru cele două camere cu care m-am confruntat la Escapart: Garsoniera
Tag: escape
Nu am foarte mult timp să vă povestesc, aşa c-o să mergem puţin pe repde-înainte. Sunt în escapauză: pauza dintre evadări. Am avut două camere de jucat aseară şi încă trei dimineaţă, iar în câteva ore mai urmează două. Am o viaţă socială tare activă, ştiu. Dar pentru că mi-e
Daţi voi click pe categoria „Malaezu evadează” ca să vă daţi seama cam la cât de multe escape room-uri am fost. După toate astea, în sfârşit am găsit unul care mi-a pus capac; nu din punct de vedere al evadării, căci oricum nu ăsta-i hazul, ieşim sau nu, distracţia se
Deşi sunt noi pe piaţă, cei de la Tricky Doors reuşesc să ofere, prin camera lor, experienţa inedită de care are nevoie orice pasionat al escape room-urilor, dar şi orice începător ce doreşte să se afunde în tainele acestui viciu. Te afli în Sunderland atunci când zgomotul răsunător al unei
Titlul articolului apare în contextul în care la începutul anului am mai scris o dată despre ceea ce înseamnă escape room. Astăzi vreau să pun într-o altă lumină ideea jocului, deci nu vă faceţi griji că mă repet (prea des). Regulile le ştim deja, avem o oră la dispoziţie să evadăm dintr-o