În febra umbrelor lui Grey Rob Cohen regizează un film similar, căruia îi lipseşte însă promovarea de care a avut parte primul, controversele din jurul său, însă vine în schimb cu Jennifer Lopez în rolul principal şi un actor ceva mai drăgălaş decât Jamie Dornan în rolul maniacului doritor de
Tag: februarie
Vedeta desenului animat cu acelaşi nume, mielul Shaun are parte în acest an de propriul său lungmetraj: Shaun the Sheep Movie. Călcându-i pe urme lui SpongeBob, care tocmai ce şi-a făcut şi el loc pe marele ecran cu un al doilea film, mielul nostru îşi părăseşte ferma şi ajunge la
Vorbim despre o înaltă societate a hoţilor şi a escrocilor din Statele Unite nu doar atunci când ne referim la oameni politici. Nicky este unul dintre cei mai pricepuţi hoţi de prin zonă, iar de la ceasuri de mână şi portofele, până la jocuri complexe de minciuni şi manipulări, nu
Mi-am făcut aşa un obicei să mă duc pe la toate evenimentele posibile şi imposibile; şi îmi place atât de tare, pentru că de fiecare dată mă întorc acasă cu şi mai multe informaţii asimilate, cunosc şi mai mulţi oameni noi, vorbesc cu prieteni vechi, lucruri faine, nu glumă! Dacă
Eddie Redmayne primeşte atât Globul de Aur cât şi nominalizarea la Oscar pentru interpretarea magistrală a faimosului om de ştiinţă Stephen Hawking. The Theory of Everything este dublu câştigător la Globurile de Aur de anul acesta şi are nu mai puţin de cinci nominalizări la Oscar, printre care şi cea pentru
Regizorul Tim Burton face ochii mari şi alege să se delimiteze de confortul zonei fantastice odată cu cel mai recent proiect al său. Putem spune, desigur, că avem parte de suficientă fantezie chiar şi în filmul Big Eyes, însă ea se află atent schiţată pe o pânză, în spatele unor uleiuri
Golăneala şi tupeul stradal se întâlnesc în filmul lui Matthew Vaughn cu eleganţa şi rafinamentul clasei aristocrate. Combinaţia dintre pumnii unui pungaş şi costumul unui gentleman aduce pe marile ecrane membrii agenţiei secrete de spioni Kingsman. Îmbrăcat la patru ace, misiunea lui Harry Hart este de a găsi candidatul perfect
Cel mai aşteptat SF al acestui început de an îi aduce împreună pe Mila Kunis şi Channing Tatum, iar cei doi actori par a se completa perfect pe marele ecran. Înconjuraţi de intrigi şi de antagonişti, de secrete şi dorinţe ascunse, cei doi se învârt într-o poveste ce aminteşte de Frumoasa
După debutul de pe micul ecran de la sfârşitul anilor ’90, buretele de mare cu pantalonii pătraţi păşeşte timid pe marele ecran în 2004, cu primul său film. La mai bine de zece ani distanţă, continuarea lui The SpongeBob SquarePants Movie îi găseşte pe protagonişti în faţa unei crize existenţiale în
Cel mai lăudat film al acestui început de an este, fără nicio îndoială, creaţia lui Richard Linklater, Boyhood. Filmat pe o perioadă de 12 ani, filmul a strâns deja cele mai importante premii ale cinematografiei, ieşind triumfător din galele Globurilor de Aur şi de la Berlin şi având mari şanse să