Am fost ieri la Top Social Brands; adică m-am întors acolo la aproape un an distanţă de la prima mea experienţă într-un astfel de mediu. Aşa cum v-am obişnuit, în cele ce urmează am să împărtăşesc cu voi principalele idei pe care le-am auzit la Howard Johnson, pentru ca la
Tag: howard johnson
Acum un an, cam în aceeași perioadă, participam la primele mele conferințe dedicate social media, într-un context și decor pe care cu siguranță că n-am să îl uit vreodată. Ediția de anul trecut a Top Social Brands a reprezentat momentul în care Malaezul acesta a făcut primul pas în mărețul univers
Celor care ştiu şi celor care încă n-au aflat, le (re)transmit c-am fost ieri la Social Media Summit 2015. Prima mea ediţie de SMS de la Howard Johnson a fost cel puţin interesantă, educativă şi distractivă în acelaşi timp. Organizat de Revista Biz, primul eveniment dedicat online-ului din acest a
În ultima perioadă am parte de tot felul de premiere în viaţa mea. Şi nu e vorba doar de premierele filmelor din cinematografe. 2014 a fost un an plin de social media, însă aştept de la 2015 să mă surprindă cu şi mai multă acţiune. Anul trecut am participat la primele mele




