Nu ştiu cum să-ncep; dar ştiu cum să termin. Pentru că asta vreau, să termin. Nu voi scrie un articol lung, pentru că aşa se face la despărţiri, îţi iei rămas bun în cuvinte puţine. S-au întâmplat prea multe pentru a mai putea continua pe drumul ăsta şi, de ce
Tag: sfarşit
„Vezi steaua aia de-acolo?” am întrebat. „Care dintre ele?” „Cea mai de sus, din vârf de tot. Cea care străluceşte cel mai tare, cea care ne luminează orizontul.” A scuturat din cap, precum o salcie pe marginea unui lac, în toiul iernii. „Am să-ţi spun o poveste despre ea; şi despre cum a ajuns
Cam asta se întâmplă după trei săptămâni de vacanţă: ne petrecem ultimul weekend plângându-ne de milă că urmează să reintrăm într-o rutină obositoare şi cu mult depăşită de aspiraţiile noastre nebuneşti. Şi ne aducem aminte de primul pahar de vin pe care l-am băut în noaptea de anul nou, suspinăm,
E uimitor cât de multe se pot schimba, cât de rapid; lovim cu putere asfaltul rece, sau pământul moale de sub noi, în goana aceea nebună către evoluţie, iar atunci când o atingem, ne temem că ea nu arată deloc precum acea poză palidă ascunsă în imaginaţia noastră bolnavă. Atunci


