Malaezu.ro

Tag: societate

Total 3 Posts

Ofer Zâmbete!

E noiembrie; adică mai e o lună până vine iarna calendaristică, o lună şi puţin până la Crăciun, cam o lună jumătate până la şampania de Anul Nou. Pentru mine personal, examenul de bac e mai aproape cu două luni faţă de momentul în care am început şcoala anul ăsta.

Continuă

Puterea De A Fi Uniţi

„Bersekutu Bertambah Mutu” Aşa începe totul; nu vă chinuiţi să traduceţi, ci doar să înţelegeţi. E în malaeză, reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât motto-ul naţional al ţării, şi se traduce simplu: „Unitatea înseamnă putere”. Îmi permit să merg mai departe, şi să afirm că, într-o societate atât

Continuă

O Lume Nu Prea Corectă

Am mai scris despre asta, scriu pentru încă o dată, şi, foarte probabil, voi continua să mai scriu. Scriu aici pentru că, într-o ţară liberă, doar astfel mă pot exprima, fără să risc să-i fac o vizită liceului meu în vară. Sau poate risc; dar, chiar şi aşa, îmi asum.

Continuă