Bun, deci treaba stă în felul următor: azi, 15 octombrie, începând cu ora 15:00 pe TVH debutează emisiunea Kooperativa 2.0. Și da, TVH este un post tv ce poate fi urmărit de toată lumea, indiferent de abonamentul pe care-l aveți la cablu; tot ce trebuie făcut e să dați o
Tag: tv
Cum zice poza de mai sus – care e doar așa, un teaser pentru întregul infografic ce va urma -, 8 din 10 români schimbă canalul atunci când încep pauzele publicitare la tv. Eu, în rarele ocazii în care folosesc televizorul, îl folosesc ca second screen și e pornit, de obicei, pe
Asta e una d-aia din categoria „nu dau eu prea des la facultate, da’ și când o fac…” Cred că-i prima oară, după mai bine de un an de FJSC, când am simțit nevoia să laud ceva ce se întâmplă acolo, aici. Am mai zis câte ceva după ce am
Să nu ziceţi că am luat-o pe căi greşite, căci s-ar putea să vă dau dreptate. Dar în fond, m-aţi înţelege şi pe mine că după trei săptămâni de examene şi nopţi irosite se poate întâmpla să mă mai abat de la cursul firesc al vieţii. Căci în fond, cum aş
Nu ştiu câţi dintre voi or să găsească interesant ori util ceea ce scriu eu aici, dar m-am gândit că dacă şi-aşa am reuşit în timp să aduc pe blogul ăsta mai mult de trei cititori constanţi, să împărtăsesc cu aceia câteva din ideile şi recomandările mele. Vreau să vă





