No, cel mai fain sentiment din lume e ăla în care realizezi că partea frumoasă a vieţii tale abia începe, că laşi în urmă copilăriile, bileţelele de dragoste din liceu, temele copiate de la franceză sau tocitul din noaptea de dinainte de bac. Da’ şi cel mai nasol sentiment din lume
Astfel de precizări se fac, de obicei, după concluziile unui articol; ţin ca de data asta să le menţionez încă de la început, doar pentru că vreau ca lumea să fie conştienţă de unde pornesc cu logica, şi în baza căror temelii mă încred. De curând am purtat un dialog
Vorbeam de curând cu cineva şi mă plângeam de sictirul pe care mi-l provoacă peisajul nocturn al Bucureştiului. În ideea că am dezvoltat o tendinţă stupidă de a compara capitala României cu oricare alt oraş civilizat din lumea asta. Acolo, atunci când ieşi noaptea pe stradă vezi luminiţe, magazinaşe, oameni
Am pornit pe un drum pe cât de clar pe atât de incert; un drum sigur în aparenţa sa, dar mai complex decât Transfăgărăşanul din februarie. Un drum al vieţii, i-aş spune eu. Sau poate un dans? E o metaforă uzată, cea a vieţii trăite în paşi de dans, iar
Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze „viaţa într-o cutie de carton”, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul „Viaţa Într-o Cutie de Carton” este povestea unui erou care refuză să se mistifice. – Marin Iancu Atunci când m-am apucat de
Cu toţii ne trăim viaţa testându-ne limitele; împingând cât mai departe posibil o limită pe care noi înşine ne-o impunem, până ce aceasta ajunge să nu mai fie considerată o limită. Iar apoi trecem la nivelul următor. Cu toţii ne trăim viaţa în diferite modalităţi extreme, ieşind din rutina zilnică,
