Am participat ieri la ultima conferinţă organizată de Evensys pe anul ăsta, Future of Media la Howard Johnson în Bucureşti. S-a discutat mult despre viitor, despre tendinţele în domeniu şi despre aşteptările pe care protagoniştii din media de orice fel le au de la noul 2015. Îmi permit să încep
Astăzi am reuşit să trec la un nou nivel al puturoşeniei. Da, ştiu ce gândiţi, cum e posibil să fiu şi mai leneş decât sunt deja? Eh, iată că e. Atacat de o răceală extraterestră, ceva, m-am trezit pe la un 11 dimineaţa cu gândul că primul lucru pe care
Astfel de precizări se fac, de obicei, după concluziile unui articol; ţin ca de data asta să le menţionez încă de la început, doar pentru că vreau ca lumea să fie conştienţă de unde pornesc cu logica, şi în baza căror temelii mă încred. De curând am purtat un dialog
„De ce ai făcut-o?” A fost prima întrebare care mi-a putut trece prin cap în acele clipe. „De ce nu m-ai lăsat să mă zbat alături de propri-mi demoni, pentru eternitate?” „Pentru că eternitatea aia are nevoie de numele tău scris în alte circumstanţe decât cele către care eşti tu
„Acum că e sfârşitul, simt nevoia asta.. sună destul de iresponsabil din partea mea, dar e o nevoie personală, pentru un ultim act faţă de care să mă eliberez: adevărul. Şi oricât de greu mi-ar fi, trebuie să mi-l asum şi să-l admit în faţa tuturor.” Mă privi blând, cu
Un fel de ante-scriptum; un fel de. Bătaia aia de joc de afară se numeşte şcoală? Aşa i-au zis? Şcoală se face la nemţi, şcoală se face în nord, acolo unde ai zice că oamenii trăiesc din comerţul cu peşte şi foci. Nici măcar americanii nu fac şcoală, dar măcar
40 de grade la umbră; te trezeşti la unu (ora de pe ceas, nu vecinu’ de deasupra) în amiaza mare; mănânci micul dejun la prânz şi iei cina în miez de noapte; soarele de pe cer indică ora şase, însă ceasul de la mână arată că e aproape zece; sucurile
