Malaezu.ro

Cum să testezi update-urile aplicațiilor de mobile înainte să fie lansate oficial

Nu e nicio șmecherie la mijloc, nimic complicat și nici vreo inovație revoluționară. Eu am descoperit că eram beta tester pentru aplicația de Messenger într-o dimineață în care, după ce i-am făcut un update a murit, n-a mai vrut să pornească în fel și chip. Am dezinstalat-o și reinstalat-o, dar tot degeaba. Apoi am văzut în Play Store, pe pagina dedicată aplicației că pot să dau un feedback direct către developer dacă am probleme, pentru că testez o variantă beta și s-ar putea să mai facă figuri.

Mi-am lăsat mesajul acolo și cert e că dimineața următoare am primit un nou update pentru Messenger, iar aplicația și-a revenit. Mi s-a părut super tare faptul că eram un beta tester, deși habar n-aveam ce înseamnă asta și cum de-am ajuns acolo, că mai mult ca sigur nu am completat niciun formular. Am aflat între timp că nu e deloc complicat și că unele aplicații au pe pagina lor din Store un buton pe care scrie „Become a beta tester”; tot ce ai de făcut este să dai puțin scroll și să treci de toate descrierile, feedback-urile și recomandările alea. E important să reții că ce vorbesc eu aici e valabil pentru Android, pe iOS neavând posibilitatea să verific momentan.

Eu am activat opțiunea asta pentru Facebook, Messenger, Instagram și WhatsApp, dar am văzut că există versiuni beta care pot fi încercate și pentru Snapchat, Google Maps sau Uber. O chestie interesantă la Uber e că, deși există versiunea aia beta, nu mai poate fi activată, că cică „the beta program for this app is currently full”; adică s-au înscris deja foarte mulți oameni care să testeze update-urile oferite de Uber.

Poți oricând renunța la a mai fi un beta tester, deci nu-ți face griji din punctul ăsta de vedere. Iar la secțiunea My apps & games poți vedea într-un tab separat toate aplicațiile pe care le testezi în regim beta. Și dacă se întâmplă într-o zi să nu-ți mai meargă aplicația, nu uita să dai un feedback către developer; sau, mă rog, să dai un feedback indiferent de situație în cazul în care ai vreo recomandare de făcut. N-o să fie public, o să ajungă la el și poate o să țină cont de sugestiile tale.beta tester 2

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.