A fost luat în derâdere atunci când a primit rolul; întâmpinat cu miștouri ieftine despre vampirul care devine liliac. Mi-a rămas în minte un comentariu găsit pe undeva prin marele internet de la un user care se plângea că „acum l-au făcut și pe Batman să strălucească.„

O aluzie ieftină și de primă mână a rolului care, de bine, de rău, l-a consacrat pe Robert Pattinson. Nu cred că era omul conștient în acel moment incipient al călătoriei că într-adevăr Matt Reeves l-a făcut pe Batman să strălucească așa cum DC se tot chinuie de aproape un deceniu.

„Ăsta e filmul pe care DC nu-l merită,” mi-a zis cineva la final. E ușor ironic cum o companie care se chinuie de aproape zece ani să construiască măcar o fărâmă din universul pe care-l are deja Marvel beneficiază de trei filme absolut încântătoare, toate fiind în afara canonului DCEU: e vorba de Joker, de Zack Snyder’s Justice League și, începând de acum, de The Batman. Ocazie cu care țin să amintesc norocul pe care-l avem și pe care nu-l conștientizăm de a fi contemporani cu niște creatori precum Kevin Feige, Zack Snyder, Dave Filoni și, nu în ultimul rând, Matt Reeves.

Există un motiv pentru care filmul lui Reeves are articolul ăla în față, numindu-se The Batman. E un motiv care nu-ți răspunde neapărat la întrebarea „care e cel mai bun Batman?„, pe care oricum ar fi greșit s-o arunci, dar un motiv care-l scoate în mod clar din mulțime. Și, la fel cum am mai zis-o și referitor la Jokerul lui Joaquin Phoenix, o comparație cu predecesorii săi nu e nimic mai mult decât o dovadă de superficialitate.

Poate cel mai solid argument în sensul ăsta e dat fix de plasarea în timp a eroului: Reeves ne-a anunțat de ceva timp că Batmanul lui este, nu un origin story, ci o poveste incipientă, despre un personaj aflat în plin proces de conturare, neșlefuit și necizelat. Nu o dată Pattinson ține să ne aducă aminte pe durata filmului de acest lucru, nu doar tangențial prin acțiunile sale și pumnii pe care-i împarte, ci cât se poate de direct, prin evidențierea faptului că au trecut doi ani de când a îmbrăcat pentru prima oară costumul Cavalerului Negru. Doi ani în care, așa cum o recunoaște chiar el, nu s-a schimbat nimic în Gotham, iar eforturile sale haotice nu par a avea sorți de izbândă.

Amatorii de benzi desenate se vor bucura încă de la primele cadre de storytellingul oferit într-un decor în care parcă tot ce lipsește sunt acele chenare gri din paginile de revistă în care Bruce Wayne prezintă cititorului contextul. De o manieră unică Robert Pattinson prezintă publicului cinefil contextul personajului pe care urmează să-l însuflețească în următoarele aproape trei ore; o face prin fraze scurte și apăsate, exact cum și cât ar trebui pentru a putea încăpea în chenarele din benzile desenate.

Iar vocea lui îți va rămâne instant pe șirea spinării, pentru că o vei resimți încă de la primele sale acorduri. Și, exact la fel cum golanii din Gotham știu la ce ar trebui să se aștepte atunci când văd umbrele valsând în jur, la fel știi și tu: deja, după doar 5 minute, știi că pentru un erou în vârstă de 83 de ani, tocmai ce urmează să te confrunți cu o față a lui pe care marele ecran n-a mai exploatat-o niciodată.

Fanii care-și aduc aminte că personajul creat de Bob Kane și Bill Finger a debutat pentru prima oară în numărul 27 al revistei Detective Comics în 1939 se vor bucura să descopere o adevărată poveste cu detectivi și în filmul lui Reeves. Pentru prima oară într-o versiune a sa de cinema Batman nu se luptă neapărat cu un antagonist, ci cu un mister. Sigur, nu-i avem pe Joker, Bane sau Mister Freeze care să facă scandal, nu avem mușchi încordați și nici planuri irealizabile despre cucerirea lumii așa cum ne-au obișnuit personajele negative create de Hollywood.

Avem o poveste de stradă, care aduce deseori aminte de Daredevilul creat de Netflix: un context matur și sobru oferit de un erou care inspiră teamă în încercarea de a se descoperi pe sine. Avantajul lui Batman în fața altor supereroi e dat și de faptul că problemele lui nu părăsesc niciodată Gotham; poate și ca urmare a faptului că orașul în sine concentrează cele mai negre situații și tipologii umane, de la corupția regăsită pe toate palierele societății și până la omul de rând ce trăiește lipsit de speranță în mizerie. Batman nu e nevoit să-și dovedească forțele în fața unui zeu sau a unui extraterestru colecționar de pietre; asta-i ușor. Batman are de înfruntat o problemă mult mai mare: societatea din jur.

De nerecunoscut în rolul lui Penguin Colin Farrell atrage toate privirile atunci când este pe ecran și oferă doar atât cât este nevoie din personaj astfel încât să ne facă să ne dorim mai mult; asta pentru că mai mult vom primi odată cu spinoff-ul produs de HBO Max ce are la bază ascensiunea către putere a lui Oswald Cobblepot.

Partenerul său de dans pe ringul antagoniștilor, dar bucurându-se de un rol mult mai mare de această dată este Riddlerul lui Paul Dano, o prezență total diferită de cea caricaturizată excesiv de Jim Carrey în 1995. Dano oferă o nouă dimensiune personajului său eliminând aproape definitiv latura sa de bufon în favoarea tendințelor sociopate; o dovadă în plus, de parc-am fi avut nevoie, a tipologiilor umane ce se nasc sub presiunea socială a orașului Gotham. În climaxul relației lor, Batman și Riddler împart ecranul într-o secvență savuroasă ce servește și ca omagiu pentru celebra confruntare dintre Christian Bale și Heath Ledger în închisoare, în The Dark Knight Rises.

Nu în ultimul rând și deloc de neglijat este modul în care Zoë Kravitz reușește să ofere senzualitate și mister unui personaj care parcă nu s-a bucurat până acum de prezența pe care o merită pe marele ecran. Nici Anne Hathaway și nici Halle Berry nu s-au ridicat la înălțimea personajului pe care Michelle Pfeiffer l-a făcut celebru în Batman Returns, într-o perioadă în care, din păcate pentru ea, lumea nu era pregătită să accepte filmele cu supereroi ca fiind parte a cinematografiei; bine, mulți nu sunt nici azi, dar asta e altă discuție. Noua versiune a Selinei Kyle are 10/10 la capitolul flirt și chimie cu Bruce Wayne, cu care se completează perfect, însă vine cu dezavantajul unui backstory ușor forțat.

Și dacă despre interpretare și imagine am tot vorbit la superlativ, n-ar fi corect să nu punctez aici și minunăția de coloană sonoră semnată de Michael Giacchino în acorduri sobre și reci, apăsătoare și chiar claustrofobe de multe ori. La fel ca Gothamul din care provine, și muzica filmului este sufocantă și provoacă anxietate în multe dintre momentele cheie.

Întunecat și violent, Matt Reeves și Robert Pattinson oferă publicului un Batman scăpat de sub control nevoit să se ridice mai presus de o societate aflată în pragul colapsului moral. Cu accente de thriller psihologic și film noir, dar încadrat în același timp în rubrica genului mystery, The Batman are potențialul de a intra în istoria cinematografiei printr-o abordare unică și reinventarea unui erou despre care, până astăzi, credeam că s-au spus deja prea multe. Dar care de azi înainte ne dovedește că mai are atât de multe de spus.