Despre cine e Tinder ăsta şi cum funcţionează am povestit acum ceva vreme aici; ca să nu reiau povestea, aplicaţia de smartphone te pune, virtual vorbind, în faţa unor domni sau domnişoare dornice de a-şi întâlni sufletul pereche, la fel ca şi tine de altfel, oferindu-ţi posibilitatea de a accepta sau de a refuza. Un fel de aplicaţie de matrimoniale, mai pe înţelesul melteanului român.

Imediat ce mi-am descărcat aplicaţia pe telefon am abandonat-o. Şi am lăsat-o acolo să se pună praful pe ea, uitând de existenţa ei. Până de curând. I-am dat un play scurt aseară, invadat fiind apoi de o mulţime de posibilităţi, asta însă doar după ce am avut grijă să activez filtrul de male looking for female, pentru că nu ne dorim să dăm de vreun gigolo iubitor de Meme Stoica. De ce m-am jucat cu o aplicaţie de matrimoniale? Pentru că curiozitate. Sesizaţi voi intenţia în cacofonie, ca să n-o precizez eu.

Am descoperit câteva domniţe decente, măcar prin prisma pozelor, până la proba contrarie, şi foarte multe domniţe mai puţin decente. Adică nu playboy-iste despuiate, ci din contră, personalităţi ocolite de norocul esteticului în viaţă. Semn că orice (bombă) femeie dotată îşi găseşte (dinamita) masculul alfa pe Dorobanţi, nu pe matrimoniale; semn că oricare dintre acel 1% de fete la locul lor au planuri mai importante cu viaţa lor decât să se frece cu degetul de un ecran de smartphone; semn că, iată, dacă aşa nu şi aşa nu, mai rămân resturile. Majoritar vorbind, nu pe excepţii.

De ce scriu despre toată treaba asta: pentru că mi s-a întâmplat azi o trebuşoară superbă. Am postat aseară pe Facebook despre o astfel de potrivire de care am avut parte pe Tinder – vezi poza de alături. Reacţiile au fost, pentru mine unul, excepţionale; o dovadă a mentalităţii româneşti demne de apreciat. Văzând poza, lumea s-a întrebat cine e Tinder şi ce ştie să facă. Repet: românul, acest primitiv acaparat de ideea evoluţiei sociale, a fost la fel de pasiv precum Meme Stoica în puşcărie (prea multe glume despre Meme, ştiu), atunci când i-a fost prezentată latura pozitivă a aplicaţiei: cum să-ţi întâlneşti sufletul pereche folosind Tinder! A fost în schimb atras de o manieră traumatizantă de ideea unei caterinci grosolane faţă de concetăţenii săi.

Ca s-o simplific: românul etern cuceritor nu stă pe Facebook, pe Omegle sau pe Tinder pentru a-şi găsi dragostea, pentru a se folosi de principiile reale ale aplicaţiilor cu pricina. Românul etern cuceritor le foloseşte în propriul scop de a face caterincă. Românul etern cuceritor nu va fi niciodată atras de posibilitatea unei manifestări serioase, ci va alege mereu calea jocurilor şi a glumelor, bazându-se pe principiul fac puţin mişto, dacă iese, iese, dacă nu, măcar să râd.

De ce consider că Tinder va avea un succes nebănuit în România, cu timpul: pentru că românul etern cuceritor ştie să abuzeze de aplicaţia asta mai ceva ca americanul, sau ca rusul, sau ca mai ştiu eu ce pământean. Americanul va porni Tinder cu speranţa că va găsi pe cineva cu care să se converseze, pe care, poate, să invite apoi la o cafea; dar americanul va da X-uri mai ceva ca Mihai Petre, pentru că va fi nemulţumit de opţiunile întrezărite. În schimb, românul etern cuceritor va fi mereu în căutare de caterincă, de mişto; iar pentru asta posibilităţile sunt infinite. La fel cum Ask.fm a fost transformată de români în aplicaţia care verifică dacă o fată mai e virgină, la fel Tinder va fi viitorul în materie de farse online.

Tu foloseşti Tinder? Dacă da, de ce o faci? Dacă nu, de ce nu?