Malaezu.ro

Un star rock pe nume Meryl Streep

Nici nu-mi aduc aminte de când n-am mai văzut-o pe Meryl Streep pe marele ecran. A jucat anul trecut în musicalul Into the Woods, pe care eu nici până azi nu l-am văzut, iar mai înainte și-a făcut simțită prezența în povestea din Darul lui Jonas. Pentru mine, Meryl Streep o să rămână mult timp de-acum înainte Doamna de Fier, în urma unei interpretări ce-mi dă fiori chiar și acum.

Dar Meryl nu face niciodată două roluri la fel, iar noul ei film e dovada certă a tranziției pe care distinsa doamnă a Hollywood-ului o face către fiecare personaj în parte. Ajunge acum, în Ricki and the Flash, să joace rolul unui star rock ce-și lasă familia în urmă în căutarea succesului. Ușor clișeic, nu? Însă Ricki a trecut de mult de prima tinerețe, iar gloria eternă la care aspira cândva a fost găsită într-un bar, unde cântă alături de The Flash, trupa sa.

Intriga filmului regizat de Jonathan Demme este dată de apelul pe care protagonista îl primește de la fostul ei soț, Pete (Kevin Kline). În urma unei despărțiri destul de abrupte, fiica celor doi (interpretată chiar de fata actriței Meryl Streep, Mamie Gummer) intră într-o depresie ce pare că scapă de sub control. Ricki se vede nevoită să ia o pauză de la viața ei de zi cu zi și să se întoarcă acasă, acolo unde Pete a reușit între timp să-și refacă viața, iar cei trei copii ai ei refuză să acorde credit unei iubiri materne spontane.

Dacă fiica sa, Julie, se află în pragul unui divorț, fiul ei, Josh (personaj conturat de românul Sebastian Stan) este pe punctul de a se căsători. Nici cel de-al treilea copil al lui Ricki nu are o viață tocmai simplă, confruntându-se cu problemele aferente unei orientări sexuale atipice. Ricki încearcă să devină din nou mama copiilor ei, însă trecutul și stilul ei de viață continuă să o urmărească. Posesoare a unui stil cu totul aparte de a se apropia de Julie, dar și de ceilalți doi băieți, femeia reușește să intre în conflict cu mai toată lumea.

Meryl Streep reușește (pentru a câta oară?) să facă dintr-un film ce nu oferea prea multe așteptări, o producție chiar bună. Actrița se descurcă surprinzător de bine în fața microfonului, oferind publicului o adevărată vedetă rock trecută prin viață. Coloana sonoră alternează nemuritoarele melodii rock cu fragmente moderne și interpretări inedite ale pieselor unor artiști precum Pink sau Lady Gaga.

Per total, Ricki and the Flash este un film bun, un film de la care nu mă așteptam să mă impresioneze dar care, printr-o dedicare completă din partea distribuției sale, m-a ținut atent preț de 100 de minute. InterCom Film este distribuitorul ce-l aduce în România, începând de vineri, 11 septembrie.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.