O altă victimă a pandemiei, așa cum am tot avut în Black Widow sau No Time To Die, Venom: Let There Be Carnage, continuarea filmului din 2018 s-a lansat în final în cinematografe.

Știai că, pentru o scurtă perioadă de timp, filmul a avut ca titlu alternativ „Venom: Love Will Tear Us Apart„? E doar un random fun fact care să te ajute să înțelegi mai simplu direcția în care a mers producția asta, în cazul în care trailerul nu e suficient sau ești cumva încă în faza de negare. Așa cum am tot fost eu înainte să-l văd.

Marvel cade în propria-i capcană și face aceeași greșeală pe care au tot comis-o rivalii de la DC Comics în adaptările lor, în încercarea de a-i copia: face un film de popcorn, cu mult umor și pentru întreaga familie acolo unde nu e cazul. Sigur, pentru Marvel a tot funcționat pentru că i-au permis personajele, de la Guardians of the Galaxy la Thor, doar că fiecare regulă își are propriile excepții. Caricaturizarea unui personaj cu profil horror cum e Venom face un deserviciu uriaș filmului care e departe de a se ridica de standardele cu care ne-a obișnuit MCU; știu, o să-mi spui că Venom nu e în MCU, nu asta e ideea.

L-am cunoscut pe personaj, înainte să-l descopăr în benzile desenate, odată cu seria animată Spider-Man din ’94 și chiar și acolo, într-un serial animat dedicat publicului tânăr, era suficient de înspăimântător pentru a mă face să înțeleg puterea și impactul pe care-l are personajul în universul lui Peter Parker. Știam că atunci când apare Venom shit just got serious, ca să mă exprim într-un limbaj mai plastic. Iar momentul în care, rămânând tot la seria animată, și-a făcut loc pe micul ecran și Carnage a fost un apogeu al epicului sub care a fost construit titlul respectiv.

Anul acesta Marvel a publicat în colecțiile sale crossoverul King in Black, un eveniment centrat pe simbioți precum Venom sau Carnage și avându-l în mijlocul acțiunii pe creatorul lor, un extraterestru numit Knull. Nu voi intra în detalii despre ea, este o serie destul de sumbră, diferită de ceea ce face Marvel în general, pe care probabil o vom vedea adaptată la un moment dat pe marele ecran, poate chiar într-un eventual Venom 3.

Venom: Let There Be Carnage se îndepărtează cu pași mari și alerți de conceptul de bază al personajului, pe care-l transformă într-un bufon stradal, cu momentul culminant în care-l putem vedea pe acesta într-un club, acoperit de ghirlande fluorescente și ținând un discurs la microfon despre egalitatea de șanse dintre oameni și extratereștri. Altfel spus, este tot ce nu mi-aș fi dorit să văd de la un personaj precum Venom, un monstru ascuns în umbră care terorizează orice privire se abate asupra sa.

Relația dintre Eddie Brock (Tom Hardy) și simbiotul său te duce mai degrabă cu gândul la Casper, fantoma prietenoasă și nicidecum la ideea de parazitare; kind reminder, Venom este un parazit care are nevoie de o gazdă pentru a supraviețui. Dialogurile cu tentă umoristică dintre cei doi cad adesea în ridicol și sunt dovada că, iată, și la Marvel pot fi responsabili niște oameni care n-au citit în viața lor o bandă desenată cu personajul. Ocazie cu care te invit să-ți iei 10 secunde pentru a-i aprecia pe Kevin Feige, Dave Filoni și Joh Favreau pentru pasiunea pe care o depun în proiectele în care sunt implicați.

Andy Serkis în scaunul regizorului încearcă să ne ofere un nou cuplu de tip Joker/Harley Quinn prin prezența lui Cletus Kasady și a parteneri sale Shriek, interpretați de Woody Harrelson și respectiv Naomie Harris. Personajele celor doi sunt însă scrise suficient de neglijent pentru a nu-ți lăsa loc de empatie sau vreun strop de înțelegere. Kasady este, precum în benzile desenate, un criminal în serie condamnat la moarte. Măcar secvența transformării lui este scoasă 100% din comics și realizată bine din punct de vedere vizual. Paranteză: ca să punctez și aspecte pozitive, pe partea de efecte vizuale cei doi simbioți stau chiar bine, iar estetic vorbind confruntarea dintre ei este un deliciu pentru ochi.

Revin puțin la Kasady, care nu are nicio motivație în încercarea sa de a se apropia de Eddie Brock. Relația dintre cei doi este construită artificial și are la bază ceea ce în engleză se numește lazy writing; adică atunci când vrei să ajungi într-un anumit punct cât mai repede, și pui niște elemente în poveste fără a te gândi dacă există o conexiune organică între ele.

Carnage este la rându-i un antagonist slab, fără un backstory concret sau vreun plan de viitor; este un antagonist care vrea să ucidă eroul (sau anti-eroul în cazul ăsta) din motive care nu își fac simțită prezența în poveste. Pentru puțin context, în benzile desenate Carnage, precum Venom și mai mulți simbioți ajung pe pământ dintr-un loc numit HIVE (stup), controlat de creatorul lor Knull. Asocierea dintre Carnage și Kasady este dată tocmai de faptul că acesta din urmă este un criminal în serie cu tendințe maniacale, iar simbiotul are trăsături de caracter similare și își dorește exterminarea tuturor celorlalte entități extraterestre.

Per total Venom: Let There Be Carnage aduce aminte de celebrele filme cu supereroi de la începutul anilor 2000, de Daredevilul lui Ben Affleck sau de prima generație de Fantastic Four. Sub prima parte, din punctul meu de vedere, este un film care poate fi salvat doar prin secvența de după generic și printr-o continuare care să-l facă uitat.