Max Rockatansky îşi face debutul pe marele ecran în 1979, portretizat de Mel Gibson. 35 de ani mai târziu, varianta revigorată a ex-poliţistului revine în cel de-al patrulea film al seriei, sub înfăţişarea lui Tom Hardy. Cu o reîmprospătare completă, atât din punct de vedere al distribuţiei, efectelor (vizuale şi sonore), regiei şi, mai ales, al poveştii, Mad Max: Fury Road este pregătit să înfrunte coloşi precum Fast and Furious 7 ori Avengers: Age of Ultron. Iar Tom Hardy, aşa cum am mai spus-o, devine încet, dar sigur, un mare actor.

Mad Max în ’79, Mad Max: 2: The Road Warrior în 81 şi Mad Max 3: Beyond Thunderdome în ’85 sunt celebrele creaţii ale lui George Miller care au revoluţionat, la vremea lor, cinematografia internaţională. Perspectivele prezentate de Miller în universul post-apocaliptic al nebunului Max surprindeau printr-o lipsă desăvârşită de logică, însă atrăgeau publicul de o manieră inedită tocmai prin acest nou concept.

Mai 2015; acelaşi Miller îşi continuă planurile începute cu mai bine de 35 de ani în urmă şi renaşte franciza lui Max. Cel de-al patrulea film al seriei îl are ca protagonist pe Tom Hardy, un Max Rockatansky mai nebun ca oricând. „Parcă nu mai era nebun!” se aude la un moment dat; însă realitatea marelui ecran contrazice încercările de a normaliza o lume ce ar face orice casă de nebuni să pară un picnic liniştit într-un parc.

Acţiunea filmului se petrece pe Drumul Furiei, acolo unde Max şi luptătoarea Imperator Furiosa (Charlize Theron) încearcă să evadeze din Citadela tiranului Joe Nemuritorul (Hugh Keays-Byrne). Fostul poliţist este acum donator de sânge pentru războinicii lui Joe, în timp ce Furiosa este luptătoarea sa de încredere. Lucrurile capătă însă o întorsătură aparte atunci când femeia pleacă din Citadelă cu haremul (dacă îmi e permisă utilizarea termenului) Nemuritorului, iscând un conflict cum nu s-a mai văzut.

Armatele din Oraşul Benzinei şi Ferma Gloanţelor se unesc cu luptătorii din Citadelă pentru a-i înapoia lui Joe femeile, iar astfel se naşte o cursă cum nu vedem nici în jocurile cu maşini pentru console. Trecutul lui Max pune stăpânire pe acesta în momentele cheie ale poveştii, amintindu-i constant de pierderile pe care le-a lăsat în urmă. Egoismul său îl îndeamnă să facă orice pentru propria supravieţuire, în timp ce conştiinţa bântuită de amintirile celor căzuţi îl împinge într-o luptă ce nu îi aparţine.

Mad Max: Drumul Furiei oferă o gamă de efecte vizuale cum, trebuie să recunosc, n-am mai văzut de mult pe marele ecran. Efecte 3D bine realizate, colaje de imagini ce atrag privirea, toate aruncate în universul imaginat de Miller: un univers al deşertului, al nuanţelor roşiatic-gălbui ce îţi acaparează privirea pe timp de zi, contra degradeurilor albăstrui aduse de noapte. Aş îndrăzni să spun că avem parte de o coloană sonoră aleasă impecabil, iar chitaristul acela schizofrenic ce stă călare pe o maşină şi ne urmăreşte tot filmul cu acorduri zgomotoase de rock şi metal pare a fi, în acest concept, un personaj-cheie al filmului.

Am să vă las cu trailerul pentru Mad Max: Fury Road, nu înainte să vă anunţ că intră de vineri, 15 mai în cinematografe, atât 2D, 3D, IMax 3D cât şi 4Dx; că tot s-a deschis Mega Mall-ul din Pantelimon. Distribuit de Freeman Entertainment, căruia îi mai mulţumesc încă o dată pentru un film şi o experienţă nebună.

What a movie! What a lovely movie!