Să nu ziceţi că am luat-o pe căi greşite, căci s-ar putea să vă dau dreptate. Dar în fond, m-aţi înţelege şi pe mine că după trei săptămâni de examene şi nopţi irosite se poate întâmpla să mă mai abat de la cursul firesc al vieţii. Căci în fond, cum aş putea eu să mă relaxez cel mai bine dacă nu deschizând televizorul? Aşa m-au învăţat pe mine cărţile pe care le-am studiat conştiincios perioada ce tocmai se sfârşi, că programele tv îndeplinesc funcţia de relaxare. Unii dintre voi au obiceiul de a citi Cincizeci de umbre ale lui Grey pentru asta, dar eu mă uit la desene animate.

Dar nu despre cum mă uit eu la desene animate doresc a vă povesti, căci sunt convins că fiecare dintre voi o face, mai mult sau mai puţin, mai făţiş sau mai pe-ascuns. Să ridice mâna sus acela care n-a văzut măcar un episod din Tom şi Jerry; unul singur! Nu văd pe nimeni, mă gândeam eu. Tocmai pentru că ştiţi cu toţii despre ce-i vorba acolo, care-i cine şi ce se petrece în gaura din perete, am să sar peste introducerea pe care tocmai am comis-o în atât de multe cuvinte.

Vreau să vă conving că şoarecul Jerry este, de fapt, personajul ăl’ rău al serialului animat. Şi-o zic din start, fără reţineri, că am milă faţă de săracul motan la cum e tratat de şoarec şi câte şicane îi face acesta. Înainte să citiţi mai departe, vă las să vă uitaţi câteva minuţele peste imaginile de mai jos, ca să vedeţi câte a putut să-ndure săracul Tom în timpul filmărilor pentru desenul animat.

Cum poate cineva suporta atâta cruzime, dar mai ales atâta frustrare atunci când ea este venită din partea unui şoarece maroniu? Şi vă spun, nu gândeam mereu aşa, căci atunci când eram cam de aceeaşi mărime cu Jerry îl simpatizam pe blănos, mă bucuram pentru ce-i face motanului nenorocit care vrea să-l mănânce. Dar apoi am realizat că, pe lângă faptul că Jerry este cel care îl provoacă de fiecare dată pe Tom, săraca mâţă simte o nevoie incontrolabilă de răzbunare. O nevoie care, vă zic sigur, mai mult sau mai puţin se manifestă în minţile fiecăruia dintre noi.

De-aia obişnuiam să mă uit la Tom şi Jerry cu familia alături, nu de unul singur, căci de fiecare dată se formau păreri şi echipe diferite. Un fel de team Tom şi team Jerry. Era o interacţiune şi o încrâncenare cum rareori mai vezi, dar era totul într-un spirit vesel şi plăcut căci indiferent de vârstă, copil sau părinte, cu toţii ne manifestam într-un mod simplist şi copilăresc.

Nu cred să fi existat vreun desen animat, film, joc sau orice altă activitate care să reunească atâtea generaţii, să le pună împreună pe o canapea şi să le hipnotizeze măcar pentru 5 minute, cât să-ţi aduci aminte că viaţa poate fi o copilărie eternă, cât timp nu renunţi la ea. Să vă mai las un scurt video, doar cinci secunde prin care să vă mai arăt de ce cred că Jerry e personajul negativ al seriei. Auziţi-l şi voi cum se manifestă: