Malaezu.ro

Tot ce trebuie să știi despre WandaVision și viitorul MCU

Cel mai popular serial al momentului și principalul titlu din 2021 până acum, WandaVision a ajuns astăzi la final, cu ultimul episod (cel de-al nouălea) fiind disponibil pe Disney+.

Seria a reușit performanța să genereze un nivel de interes, reacții și comentarii cum doar Game of Thrones mai reușea pe vremuri, cu fani care să se trezească devreme pentru a urmări fiecare episod și care-și petreceau ulterior ore întregi pe diverse threaduri de pe Reddit pentru a discuta ultimele easter eggs și teorii. La un moment dat un spoiler destul de semnificativ a scăpat „liber” pe Twitter atunci când numele unui personaj important care urma să apară în serial a intrat în trending.

Cred că e evident că articolul ăsta va conține spoilere importante pentru serial, inclusiv pentru ultimul episod, așa că dacă nu l-ai văzut încă sfatul meu ar fi să te oprești aici cu cititul, să dai un bookmark și să te întorci când vei fi pregătit.

 

Ce este WandaVision?

Sigur, pare o întrebare ușor naivă, însă serialul ăsta i-a făcut confuzi chiar și pe cei mai pătimași fani Marvel. Da, inclusiv pe mine; pentru că deși știam în linii mari planul din spate și unde vor ei să ajungă, am putut trece cu greu peste primele trei episoade pe care le-am criticat teribil, dar pe care acum le apreciez enorm, deci nu-i nicio problemă să recunosc că am greșit.

WandaVision dă startul Fazei a Patra din Universul Cinematografic Marvel (MCU) după cea mai lungă pauză de conținut de când a luat naștere proiectul ăsta, în 2008; pauză provocată de pandemie, desigur. Totodată este primul serial produs de Disney+ pentru Marvel și primul serial care face oficial parte din MCU, asta pentru că alte titluri precum cele din portofoliul Netflix sau Agents of SHIELD, deși atingeau cumva tangențial evenimentele majore din filme, nu au fost niciodată parte integrată a acelui univers.

De data asta nu doar că WandaVision are ramificații majore în filmele anterioare (Age of Ultron, Infinity War sau Endgame), ci este folosit efectiv pentru a declanșa povestea viitorului mare proiect Marvel odată cu finalizarea Infinity Saga, despre care am scris mai multe aici. De altfel Kevin Feige a declarat încă dinainte ca serialul să debuteze pe Disney+ că povestea de aici va declanșa acțiunea din Doctor Strange in the Multiverse of Madness, film pentru care Elizabeth Olsen filmează chiar acum la Londra.

 

De ce sitcom?

Principala întrebare pe care și-au pus-o toți fanii atunci când au aflat de proiectul ăsta și în special după ce au văzut primele episoade a fost „de ce e făcut sub forma unui sitcom?” Dacă nu știai, cu câteva excepții (episoadele 4, 8 și 9) toate episoadele din WandaVision sunt o portretizare a modului în care arătau sitcomurile în diverse perioade de timp, începând cu anii ’50 și până în anii 2000.

Răspunsul a venit cumva treptat, serialul oferind diverse indicii și provocându-i pe fani să anticipeze adevărul: practic e vorba de o lume artificială creată de Wanda ca răspuns la traumele pe care le-a suferit, o lume bazată pe sitcomurile pe care ea însăși le-a urmărit în trecut și care aveau menirea de a-i oferi o viață simplă și liniștită completată de un final fericit. Odată ce realitatea aia fictivă începe să se clatine și să se dărâme, sitcomul face loc unei producții Marvel clasice cu care am fost obișnuiți.

 

Cine este personajul negativ?

Au existat multe teorii cu privire la villainul seriei, dar cea mai populară a fost de departe cea legată de apariția lui Mephisto. Foarte pe scurt, Mephisto este echivalentul Diavolului în universul Marvel și, într-un serial care abordează tema magiei și a vrăjitoarelor, apariția sa era destul de evidentă.

Practic după fiecare episod existau teorii noi despre cine l-ar putea juca de fapt pe Mephisto, iar Marvel a alimentat și mai tare discuțiile astea cu o mulțime de referințe. Una dintre ele, foarte subtilă, este un close-up pe o muscă la finalul episodului 7, care este un apropo la prima apariția a personajului în benzile desenate, atunci când a luat forma unei muște.

Una dintre cele mai dezbătute teorii era legată de faptul că Mephisto controlează realitatea aia în care se află Wanda și Vision și că el a fost cel care a trimis-o acolo pe Agatha Harkness fie pentru a fura puterile Wandei, fie pentru a-i răpi copiii care posedă la rândul lor superputeri.

În cele din urmă s-a dovedit că singurul personaj negativ prezent a fost Agatha, o vrăjitoare care voia să posede magia Wandei ea însăși. Mai mult, nici Agatha și nici Mephisto nu au generat realitatea alternativă din Westview, ci chiar Wanda însăși ca răspuns la traumele și suferințele prin care a trecut. Efectiv Agatha venise acolo doar pentru a înțelege ce se întâmplă.

 

Cine este de fapt Pietro? Și de ce e jucat de Evan Peters?

Probabil primul șoc oferit de Marvel cu WandaVision a fost odată cu apariția lui Pietro Maximoff, fratele Wandei care a murit în filmul Avengers: Age of Ultron și care nu a mai fost menționat în MCU de atunci.

Însă apariția sa a venit cu un twist: actorul nu mai era jucat de Aaron Taylor-Johnson, ci de Evan Peters, cel care l-a interpretat pe Pietro în seria de filme X-Men (recent intrate în portofoliul Disney după achiziția Fox). Și de aici au început discuțiile despre cum noul Pietro e venit din Multiverse, despre cum mutanții își vor face apariția în MCU și așa mai departe.

Long story short, pe cât de frumoase au fost toate teoriile astea, pe atât de departe de adevăr s-au dovedit a fi în final. Marea dezvăluire din ultimul episod arată că Pietro nu era de fapt decât un alt simplu cetățean numit Ralph Bohner, pe care Agatha l-a fermecat astfel încât să pretindă a fi fratele Wandei.

Revealul ăsta a generat o mulțime de reacții negative de la fanii care-și făcuseră diverse scenarii și care au sfârșit prin a fi dezamăgiți; și, trebuie să recunosc, pe bună dreptate, pentru că Marvel prea s-a jucat cu nervii lor în ultima lună. Acum se discută despre motivele schimbării actorului și probabil că cea mai plauzibilă variantă este aceea că Aaron Taylor-Johnson nu a avut timp sau nu a mai dorit pur și simplu să revină în proiect, așa că Marvel a fost nevoit să aducă pe altcineva fără a-i pregăti neapărat o poveste pe termen lung.

 

Cine (sau ce) este White Vision?

Penultimul episod se termină cu apariția unui personaj destul de cunoscut de către fanii benzilor desenate: White Vision. Explicat pe scurt, este o variantă mai apropiată de Ultron decât de personajul interpretat de Paul Bettany, deoarece lipsa Pietrei Minții îl face lipsit de umanitate, un simplu android. De altfel, mulți fani au sperat să audă vocea lui James Spader în corpul lui White Vision.

Altfel, White Vision este marele „mister” despre care vorbea Bettany atunci când a spus, într-un interviu, că va avea o scenă alături de un actor cu care și-a dorit întotdeauna să joace. Era vorba chiar de el însuși. Confruntarea dintre Vision și White Vision este, din punctul meu de vedere, cel mai bun moment al ultimului episod. Mai mult, la final Bettany este creditat pentru ambele roluri, sub numele de „Vision” și „The Vision”.

 

Care sunt întrebările care au rămas fără răspuns?

Per total WandaVision este un serial superb, însă asta nu scuză cu nimic un final scris parcă în grabă. Dacă nu l-aș cunoaște mai bine pe Kevin Feige aș zice că a pregătit prea mult finalul, a conturat prea multe fire narative și nu a știut ce să facă cu ele în ultimul episod; sau nu a avut timp.

Multe dintre teoriile fanilor s-au dovedit a fi mai bune decât scenariul propriu-zis și multe povești cu potențial nu au fost exploatate așa cum poate ar fi meritat (în principal apariția lui Pietro și absența lui Mephisto). Cu toate astea sunt și câteva întrebări care nu și-au primit răspuns și  la care, în ciuda unui univers extins, pare greu de crezut că se va reveni.

Una dintre ele e referitoare la personajul misterios pe care SWORD l-a trimis în Westview și care a justificat practic prezența lor acolo. Prima întâlnire dintre Monica Rambeau și Jimmy Woo este fix despre acea persoană dispărută, însă povestea sa nu a mai fost continuată.

O altă întrebare care nu și-a primit răspuns este cine este de fapt Ralph, soțul misterios al lui Agness (Agatha)? El este menționat de câteva ori în primele episoade și mulți fani au crezut că este de fapt Mephisto, însă ulterior nu s-a mai revenit la subiect.

 

Ce se va întâmpla în MCU după WandaVision?

În primul rând e important de menționat aici că cele două secvențe mid și post credit ale ultimului episod pregătesc în mod direct cel puțin două producții viitoare Marvel: seria Secret Invasion și Doctor Strange 2. Hai să le luăm pe rând.

Prima secvență ne arată un skrull sub acoperire care-i spune Monicăi Rambeau că este nevoie de ea „acolo sus”, în spațiu. Prietenul comun este Nick Fury, cel care și-a stabilit baza în spațiu, așa cum ne este prezentat la finalul filmului Spider-Man: Far From Home (care are loc, cronologic vorbind, după evenimentele din WandaVision). Secret Invasion este una dintre cele mai populare povești din benzile desenate Marvel și are în centru skrulii, iar Disney+ urmează să o adapteze pentru micul ecran într-un serial ce va debuta probabil în 2022.

Cea de-a doua secvență este o legătură directă la filmul Doctor Strange in the Multiverse of Madness, nu doar pentru că putem auzi tema muzicală a Vrăjitorului Suprem derulându-se în fundal, ci pentru că o vedem pe Wanda (sau mai degrabă Scarlet Witch) într-o proiecție astrală similară cu cea a lui Doctor Strange. Diferența majoră e că Wanda e perfect conștientă tot timpul ăsta și își pregătește o cană de ceai, în timp ce Strange era nevoit să intre în transă; ceea ce dovedește încă o dată că Scarlet Witch este cea mai puternică dintre cei doi.

Mai mult, cartea din care citește ea se numește Darkhold și este destinată mai degrabă magiei negre; sau Magiei Haosului, ca să fim mai exacți, tipul de magie pe care o posedă Scarlet Witch. Toate astea, plus vocile gemenilor pe fundal, ne provoacă să ne gândim că Wanda va încerca să-i readucă la viață cumva, prin metode nu neapărat corecte, fapt care probabil va duce la deschiderea Multiverse-ului și va atrage atenția lui Doctor Strange, pregătind astfel terenul pentru o eventuală confruntare între ei.

Dar, ca să fiu sincer, după atâtea teorii și scenarii neîmplinite în WandaVision prefer să nu mai anticipez nimic pentru viitor. În fond, cred că o să mă bucur mai mult acum de Falcon and the Winder Soldier, viitorul serial Marvel care va debuta pe Disney+ pe 19 martie și care se anunță a fi un serial clasic de acțiune; cu umor și entertainment, dar măcar va fi mai ușor de digerat, sper.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.