Două zile au trecut de când a început Campionatul Mondial. Acel Campionat Mondial din Brazilia despre care a auzit o lume întreagă, de la corporatişti la RATB-işti; acel Campionat Mondial care are deja mult prea multe hashtaguri şi nu mai ştii pe care să-l foloseşti şi pe care să-l urmăreşti; acel Campionat Mondial care, deşi e transmis lamentabil pe un TVR cu tente antedecembriste, tot te ţine treaz până la ora trei dimineaţa, doar pentru a vedea golul marcat în minutul 92 de Beausejour, într-un meci câştigat de echipa sa încă din minutul 14.

Toată lumea ştie despre actuala ediţie a #WorldCup că urmează să fie câştigată de echipa gazdă, naţionala lui Scolari, Brazilia. Primii care au aflat au fost arbitrii, apoi toţi acei copii care mor de foame în propria lor ţară, toate acele femei care nu au condiţiile minime pentru un trai decent şi acei bărbaţi care sunt obligaţi de o democraţie fotbalistică să-şi ofere puţinii bani în scopurile FIFA. Imediat după ei au aflat şi celelalte echipe participante, astfel că momentan marea bătălie de la #WorldCup se dă pentru locul doi. Mă întreb doar dacă până în finală vor afla şi jucătorii naţionalei Seleção acest lucru.

Am fost revoltat atunci când am văzut cât de mizerabil au fost alcătuite grupele pentru #WorldCup. Tot aşteptam să iasă România, dar am realizat că doar manevrele lui Blatter au făcut ca nefericita naţională a lui Piţurcă să nu fie acum în grupă cu Columbia, Japonia şi Côte d’Ivoire. Am văzut cum, pe rând, au fost aşezate în aceeaşi grupă Olanda şi Spania, Germania şi Portugalia, Italia şi Anglia, dar şi Franţa şi Honduras. Am văzut cum toate aceste finale au fost programate încă din prima etapă; dar absolut toate: Spania – Olanda, Anglia – Italia, Germania – Portugalia, până şi Franţa – Honduras. Nu pot să-mi explic de ce.

Brazilienii au deschis balul, precum o gazdă dornică să le ofere musafirilor ei regalul fotbalistic de care nu mai avuseseră parte vreodată. Şi nici măcar pânzele de păianjen din camerele de hotel, nici măcar drumurile foarte proaste, gazonul neîngrijit sau stadioanele abia construite dar neacoperite nu aveau cum să împiedice asta. Nici măcar autogolul lui Marcelo, acest Bănel al naţionalei cafelei nu avea să schimbe decizia luată cu mult înainte, ca galben-verzii să triumfe. Primul autogol marcat vreodată de un brazilian la un Campionat Mondial dar şi întâia oară când o primă reuşită este un autogol, doar o intenţie pentru ca Brazilia să-şi arate încă o dată valoarea şi dorinţa de a doborî record după record.

Cel mai scump transfer acuzat de evaziune fiscală, Neymar, readuce egalitatea pe tabelă 18 minute mai târziu, urmând ca tot el să-şi aducă naţionala în avantaj în partea secundă. Se pare că arbitrii au fost deja avertizaţi să nu ofere penalty în momentul în care Neymar cade, nu după ce brazilianul s-a consacrat prin spectaculozitatea plonjoanelor sale. Şi exact aşa a făcut arbitrul, un japonez, Yuichi Nishimura, a ignorat total vedeta Barcelonei; urmând ca ulterior să acorde un penalty la o cădere în careu a lui Fred, care a fost doborât exact cum dobori un tanc cu un RPG-7 în jocul Medal of Honor. Adică aşa cum doar pe calculator e posibil. 2 – 1 face acelaşi copil minune, Neymar, pentru ca în prelungirile jocului brazilianul Oscar să arate încă o dată de ce e cel mai bun jucător al naţionale sale şi să urce scorul la 3 – 1. Un 3 – 1 nemeritat, nu pentru că brazilienii n-ar fi fost mai buni – pentru că au fost – ci din simplul fapt că un arbitru pus acolo cu indicaţii precise a ştiut de minune să le fure din merite.

Va urma! Partea a doua a poveştii de la #WorldCup 2014 are în prim plan reeditarea finalei din 2010, meciul în care portocala mecanică a dat de pământ cu o variantă mult îmbătrânită a tiki-taka. 5 – 1 pentru olandezi într-un meci în care San Iker cerea cu disperare oprirea partidei.