Se spune că fiecare zi poate fi un nou început; că fiecare început poate fi o nouă şansă; fiecare şansă, o nouă oportunitate de a fi aşa cum fiecare dintre noi vrea să fie, cât mai aproape de acea idee individuală a perfecţiunii. Fiecare start este doar şansa pe care o primim fiecare dintre noi de a scăpa de răul ce ne urmăreşte, sau de a ne agăţa de un trecut pe care, dintr-un motiv sau altul, nu vrem să îl lăsăm pradă uitării.

Închei acest haotic 2011 la fel cum l-am început, în faţa unui calculator, citindu-mi horoscopul pentru anul ce tocmai se sfârşeşte, nu pentru că aş crede în aşa ceva, doar pentru a vedea câtă dreptate are, şi constat deloc surprins că s-a adeverit, într-un fel sau altul. Care e diferenţa dintre acest decembrie şi precedentul? Diferenţele sunt multe, şi de toate felurile, care mai de care mai halucinante, surprinzătoare, mai puternice ca oricând.

Acum un an, în exact aceiaşi perioadă, mă lăsam ademenit în mirajul ăsta frumos al bloging-ului, şi acceptam provocarea de a îmi testa propriile limite, pentru a mă autocunoaşte. Nu aveam habar pe-atunci, că la nici un an distanţă, ceea ce cândva era doar o idee haioasă, avea să devină o parte din mine, că o simplă joacă de copii avea să îmi fie principala armă pe care o port cu mine în cruda luptă pentru exprimare. Nu pot să nu le fiu recunoscător celor care, timp de un an întreg, au reprezentat arsenalul meu, au citit atent fiecare gând pe care l-am împărtăşit, celor care au înţelese mesajul, celor care nu, celor care l-au apreciat, ori criticat, celor care m-au ajutat, sau celor care au încercat să-mi pună piedică. Vă mulţumesc!

Am avut un an plin, în care ne-am putut bucura de eleganţa nunţii regale din Marea Britanie, dar şi de luxul oferit de nunta marelui domn Borcea, am asistat la naşterea locuitorului cu numărul şapte miliarde al planetei, dar şi la moartea celui mai de temut om al ultimului deceniu, Osama Bin Laden; am urmărit cu sufletul la gură revoluţiile arabe, tragediile din Japonia, sau protestel de pe Wall Street, ne-am bucurat împreună la triumful de la Romexpo al lui Bute, am fost martorii căderii lui Berlusconi, a lui Gaddafi, sau Kim Jong-Il, am ascultat împreună cea mai detestată melodie din istorie, semnată de Rebecca Black, dar 2011 va rămâne în minţile multora ca fiind anul în care cea mai frumoasă poveste spusă vreodată a luat sfârşit, prin ultimul film al succesului „Harry Potter”.

A trecut un an, şi noi, cu toţii, ne-am schimbat, într-un fel sau altul, pentru că aşa e modul firesc în care merg lucrurile: cu toţii ne schimbăm. Aceia mai timizi, au învăţat să aibe tupeu, în timp ce cei mai tupeişti au realizat importanţa de a sta la locul tău, atunci când este cazul; cei mai slabi au învăţat să se acomodeze într-o lume mai dură, pe când cei puternici au învăţat să îşi reevalueze puterile; cei reci şi indiferenţi au învăţat să simtă, să iubească, în timp ce aceia ce puneau suflet în orice, au învăţat să nu ia în seamă fiecare detaliu. Cei mici s-au ridicat, peste aceia mai mari, cei buni au triumfat împotriva acelora mai răi, lăsând în urmă un an care, în felul lui, le-a aşezat pe toate aşa cum trebuiau să fie.

Stăm acum, fiecare dintre noi, în faţa unui capăt de drum; privim neputincioşi înainte, încercăm să vedem dincolo de ceaţa groasă pe care viitorul o aşterne în calea noastră, ne întrebăm ce urmează acum, că drumul a luat sfârşit? Unii dintre noi se întorc, pe acelaşi drum, trecând pe lângă aceleaşi imagini vechi, trâind cu vaga impresie că poate acestea se vor schimba, în timp ce alţii se întorc doar pentru a încerca să le schimbe cu propriile lor puteri. Unii dintre noi aleg o nouă rută, una mai uşoară, cu speranţa că poate noul drum ales le va oferi mai multe bucurii decât ultimul. Poate unii dintre noi se opresc acolo, la capătul drumului, aşteptând ca viaţa cea neprietenoasă să treacă rapid pe lângă ei; dar sunt şi unii care decid să meargă mai departe, înaintând pe drumul pe care au mers, întâmpinând cu zâmbetul pe buze fiecare obstacol pe care viaţa îl are de oferit, iar aceia, care luptă pentru a rămâne pe drumul lor, sunt cei care vor triumfa la final, cei care merită aplaudaţi, încurajaţi, şi respectaţi de noi toţi, indiferent de drumul pe care am ales să mergem.

Iată-mă stând aici, sperând la mai bine, luptând pentru mai bine, punându-mi o ultimă dorinţă pentru acest 2011: vreau ca anul care vine să fie măcar la fel de frumos ca cel care stă să treacă, nimic mai mult, vreau ca familia mea să fie sănătoasă, vreau ca ea să fie fericită, îmi vreau prietenii aproape, nimic mai mult. Mulţumesc vouă, tuturor, mulţumesc 2011! Sper să ne citim cu bine la anul!