Tulsa King este primul serial cu Sylvester Stallone protagonist, iar dacă nu ai văzut încă primele două sezoane – disponibile deja pe SkyShowtime – atunci îți super recomand să te apuci de binge-uit.
Serialul e creat de Taylor Sheridan, omul responsabil printre altele cu universul Yellowstone, Mayor of Kingstown și Lioness, și urmărește povestea lui Dwight Manfredi (Stallone), un lider mafiot abia eliberat din închisoare și exilat pentru a se pensiona în orășelul Tulsa.
Pentru că obiceiurile vechi mor greu, așa cum zice zicala, Manfredi își dezvoltă în Tulsa propriile afaceri – mai mult sau mai puțin legale -, își organizează o nouă echipă și caută să-și extindă teritoriul spre disperarea liderilor din New York care tot încearcă să scape de el. Practic devine, fix cum zice și numele serialului, Regele din Tulsa.
Ăsta e așa, un scurt context și o motivație pentru a te apuca de vizionare dacă nu ai făcut-o deja; dacă ești la zi cu primele două sezoane atunci știi deja toate astea. În rândurile de mai jos n-am să dau spoilere din sezonul al treilea, dincolo de anumite informații deja cunoscute, însă dacă nu ai văzut primele două sezoane și vrei să stai departe de orice detaliu, aici e momentul să te oprești.
Noile episoade din Tulsa King ridică miza prin poziționarea lui Dwight Manfredi între conflictele venite la pachet cu afacerile pe care le gestionează și cu bătăliile teritoriale, și implicarea autorităților care încearcă să se folosească de influența sa pentru a-l converti în informator.
Primele episoade ale noului sezon păstrează ritmul alert cu care ne-a obișnuit serialul, însă pentru mine principalul atuu al producțiilor lui Sheridan sunt dialogurile foarte, foarte bine scrise. Totul pare real și autentic, nicio replică nu pare forțată, umorul și ironiile sunt bine alese, e ceva ce pe mine m-a cucerit inclusiv la personajul lui Jeremy Renner în Mayor of Kingstown, sau la cel al lui Billy Bob Thornton în Landman. Stallone nu face excepție și, în ciuda vârstei, portretizează un capo irezistibil, șarmant și cuceritor.
Printre personajele noi care se alătură noului sezon sunt Robert Patrick (Terminator 2, Peacemaker), Bella Heathcote (The Man in the High Castle, Pride and Prejudice and Zombies) și, mare atenție, Samuel L. Jackson. Așa cum îți poți imagina, acesta din urmă nu vine neapărat pentru a fi un personaj secundar pe scena lui Stallone, iar Sheridan a anunțat deja că universul Tulsa King se extinde cu spin-offul NOLA King, cu un Samuel L. Jackson care revine în New Orleans după 40 de ani pentru a redeveni rege peste oraș. Producția serialului urmează să înceapă în 2026.
Înapoi în Tulsa, însă, relația dintre Dwight și Russell Lee Washington Jr. (Jackson) este una tensionată după ce fostul prieten al lui Manfredi din închisoare este trimis în oraș pentru a-l elimina.
Primul episod al sezonului trei din Tulsa King este deja disponibil pe SkyShowtime, cu episoade săptămânale debutând în fiecare zi de joi.


0 Comentarii