Nu știu cum arată bula ta de internet, dar a mea vorbea destul de mult despre Annihilation în ziua în care filmul a fost urcat de Netflix în platformă și pus la dispoziția tuturor abonaților. Dar pentru că ziua aia a fost luni eu am fost nevoit să mă feresc de spoilere până pe la ora 11 noaptea, când am apucat să-i dau play. Tot fără spoilere e și articolul ăsta, că n-aș vrea să-ți stric experiența de vizionare.

În mare, ai putea considera Annihilation un alt film cu extratereștri, care-au reușit să fie întruchipați de-a lungul istoriei lor pe marele ecran în fel și chip. Cinematografia a ajuns în punctul ăla în care nu mai are ce forme noi să dea extratereștrilor pentru că pur și simplu au trecut prin toate stadiile, de la omuleți verzi, la xenomorphi și până la caracatițe uriașe. E greu să întruchipezi o rasă fictivă la infinit dacă nu ești vreun cetățean cuprins de febra alcoolului din Vaslui.

Așa că Alex Garland (regizor și scenarist aici) nu le mai oferă o formă fizică predefinită, ci mai degrabă un concept. Are o premisă ușor asemănătoare cu cea din Arrival, un alt film cu extratereștri în care ăștia apar din senin pe Pământ și o echipă de savanți încearcă să comunice cu ei. Cam asta se întâmplă și-n Annihilation, o (altă) bulă se instalează frumos undeva în Statele Unite și se dezvoltă în timp, ajungând să „înghită” inclusiv zone populate. Americanii trimit în recunoaștere mai multe echipe militare, dar niciuna nu se mai întoarce.

Evident că apoi trimit și o echipă de cercetători, asta după ce timp de trei ani văd că nu le iese schema cu armele de foc. Ai putea crede că filmul e ușor feminist, că întreaga echipă e formată din femei (cu Natalie Portman în centrul atenției, mie-mi place maxim cum joacă, atât aici, cât și în alte filme), dar nu e chiar așa. Aspectul ăsta nu e supărător, nu se bate moneda pe faptul că femeile independente și puternice salvează lumea acolo unde bărbații au eșuat, deci e chiar ok.

Partea nasoală e că Annihilation a fost primul film văzut pe Netflix la care am simțit lipsa unui ecran uriaș de cinema cum e cel IMAX. Are niște imagini pur și simplu wow, o paletă de culori ireală, mi-ar fi plăcut să mă bucur ceva mai mult de experiența asta. Altfel nu mă plâng, că doar eu am zis că mi-ar plăcea să pot vedea filmele de pe canapea fix în ziua în care apar.

Îți recomand să-i dai o șansă în weekend, atunci când probabil mai multă lume o să apuce să-l descopere și vei avea feedul de Facebook aglomerat de opinii. Până atunci, însă, poți să vezi măcar trailerul ca să-ți dai seama dacă te atrage ideea sau nu.