Dacă lucrezi în comunicare, în special în zona sa mai creativă, probabil că te-ai lovit deja de situația în care aveai de gândit un concept de campanie pentru un brand rigid sau foarte nișat, care nu-ți permitea să faci lucrurile pe care le tot vezi tu pe internet și care sunt premiate pe la evenimentele de profil. De multe ori pare ușoară munca unor oameni care au de gestionat branduri mari cu bugete mari și o direcție de comunicare amuzantă, însă nu-i deloc așa. Iar adevăratele provocări sunt fix atunci când ai pe mână un brand care nu pare prea ofertant la prima vedere, dar reușești să-l scoți în față la finalul zilei; atunci ești cel mai mândru de tine.
Săptămâna trecută la Future of Media a fost un panel axat pe studii de caz unde au fost prezentate două campanii care se încadrează fix în ceea ce ziceam eu mai sus. Pe una dintre ele o știam deja, de cealaltă m-am lovit pentru prima oară în acea zi, însă ambele mi se par foarte bine aplicate pentru ceea ce și-au propus, așa că m-am gândit că te-ar putea interesa și pe tine.
Prima campanie aparține celor de la Zizin și îl are în spate pe Raul Gheba, pe care probabil îl știi de la Sector 7; sau de la Românii au Talent, depinde de stilul de viață pe care-l ai. Ei au făcut o serie animată cu animale pe care au postat-o pe Facebook, acolo unde utilizatorii aveau ocazia să decidă cum va evolua acțiunea în funcție de reacțiile pe care le ofereau postărilor în cauză: haha, love, sad, etc. Mie mi-a plăcut mult ce-a ieșit, campania a luat și niște premii și proiectul a primit inclusiv un nou sezon. Mai jos poți vedea primul episod, dacă-ți place intri pe pagina lor ca să le vezi și pe următoarele.
A doua dintre ele este la Provident, un brand de care probabil c-ai auzit deja și care aparent nu face pastă de dinți, ci împrumuturi. Evident că ăsta nu-i deloc un subiect ușor de abordat în social media, acolo unde majoritatea oamenilor tind să-i eticheteze pe cei care se ocupă cu așa ceva drept țepari și cămătari. Cei de la Provident și-au dat seama de asta și de faptul că n-ai cum să schimbi percepția publicului dacă înșiri niște liste de beneficii și caracteristici ale instituțiilor financiare nebancare, așa c-au gândit o campanie autoironică bună de tot, în care protagonist e un nene pe care-l cheamă Cămătaru. Da, fix așa, Cămătaru de la Provident.
În fine, concluzia mea e că poți face chestii mișto indiferent de brandul pe care-l ai în spate, trebuie doar să găsești un unghi de abordare potrivit și să beneficiezi de bunăvoința celor care dau acordul pe campanie; aici e, de fapt, cel mai mult de muncă. Valentin Suciu, cel responsabil de campania Provident, povestea că atunci când i-a propus-o clientului a venit cu un clip video gata-făcut în care arăta cum ar urma să iasă campania realizată profesionist și cu actori buni implicați. Tot el spunea că probabil n-ar fi ieșit în veci dacă s-ar fi dus cu o prezentare powerpoint în care explica de ce ar putea fi amuzant să creezi un personaj cu numele de Cămătaru pentru Provident.
Dacă totuși ești nesigur pe tine și crezi c-ai avea nevoie de ajutor, sfatul meu e să dai un mail pe office@kooperativa.ro pentru că noi avem în spate niște campanii de social media destul de bune și s-ar putea să reușim să facem ceva împreună.
0 Comentarii