Ştiţi cum se zice că orice om trebuie să-şi cunoască trecutul, tradiţiile, cultura dar şi legendele civilizaţiei de care aparţine. Că d-aia ne lăudăm noi, românii, cu vampirii, egiptenii cu mumiile, grecii cu zeii lor, francezii cu Quasimodo. Având în vedere că citiţi un blog numit Malaezu.ro, toate aceste legende pălesc. Desigur că Dracula, Medussa sau Hercule sunt cunoscuţi deja tuturor muritorilor, dar nu ştiu câţi dintre voi cunosc povestea ce urmează să o împărtăşesc eu acum. Poveste tradiţională malaieză.

Se spune că a fost odată o femeie frumoasă, tânără, o preoteasă. Iar trupul ei, dezvelit de mistere, era cufundat într-o cadă umplută cu oţet. Ea, preoteasa, urma să execute un ritual. Aflată într-o stare de meditaţie profundă, mintea ei părăsise de mult plăcerile lumeşti în căutarea unei linişti interioare. Asta până în clipa în care peste preoteasă în salon a intrat un bărbat. Povestea spune că sperietura a fost atât de mare încât atunci când femeia a ridicat capul tresărind, pentru a vedea cine a deranjat-o, acesta s-a desprins de corp. Da, s-a desprins de corp, să-mi fie cu iertare pentru ce urmează să scriu, cu tot cu organe.

Ceea ce tocmai aţi citit se spune că este legenda lui Penanggalan, un spirit ce îşi are originile în mitologia tradiţională a Asiei de Sud-Est: mai exact, a Malaeziei. Literalmente, în limba malaieză, penanggalan înseamnă a desprinde sau a îndepărta. Potrivit folclorului local, Penanggalanul este un cap de femeie desprins de restul corpului, capabil să zboare de unul singur. Atunci când zboară, stomacul alături de restul organelor sale atârnă sub cap şi strălucesc precum nişte licurici în noapte.

În folclorul malaezian, Penanggalanul este la origini o moaşă. În timpul zilei cu aspectul unei femei deosebit de frumoase, însă nimic altceva decât un spirit în căutare de hrană noaptea. Se spune că această moaşă ţine în permanenţă în casa ei o cuvă cu oţet unde, după fiecare vânătoare, îşi cufundă măruntaiele pentru ca acestea să se micşoreze şi să poată fi băgate înapoi în corp. Victimele unui Penanggalan sunt de obicei femei gravide sau copii. Acesta se hrăneşte în special cu sângele nou-născuţilor sau al femeilor ce abia le-au dat naştere. Legendele despre Penanggalan vorbesc despre faptul că acesta este într-un permanent zbor, aşezându-se pe pământ doar atunci când se hrăneşte.

Acelaşi folclor local spune că cel mai cunoscut remediu împotriva unui Penanggalan sunt frunzele unei plante numite mengkuang. Acestea, fiind spinoase, se împrăştie în jurul casei ori a locului ce se doreşte protejat, şi împiedică astfel Penanggalanul să se aşeze pentru a se hrăni, zgâriindu-i organele. Familiile tradiţionaliste din Malaezia încă mai practică acest mod de protecţie cu frunze de mengkuang atunci când o femeie este pe punctul de a naşte. O altă măsură de precauţie sunt foarfecele, pe care femeile gravide le ţin de obicei sub pernă. Este cunoscut faptul că un Penanggalan se teme de foarfece.

O altă legendă referitoare la originea unui Penanggalan spune că acesta este o femeie moaşă care a încheiat un pact cu diavolul pentru a rămâne în permanenţă frumoasă. Pactul conţinea o clauză prin care moaşa nu avea voie să mănânce carne pentru 40 de zile, iar în momentul în care aceasta a fost încălcată, femeia a fost blestemată. Se spune că, pentru a ucide un spirit Penanggalan tot ce trebuie făcut este să se acopere cu cenuşă corpul femeii, după ce capul a fost desprins de acesta.