Malaezu.ro

Episodul III: Esenţă de Carton

Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze  „viaţa într-o cutie de carton”, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul „Viaţa Într-o Cutie de Carton” este povestea unui erou care refuză să se mistifice. – Marin Iancu

O vorbă veche spune să nu judeci o carte după copertă; destul de corect, părerea mea, pentru că există atâtea ediţii, există mai multe coperte diferite pentru aceeaşi poveste, deci cam aşa e. Dar după titlu o poţi judeca? Deşi n-ar fi corect, o faci; cu toţii o facem. Atunci când nu ne place coperta unei cărţi majoritatea dintre noi o întorc cu spatele şi citesc rezumatul ăla de pe coperta patru. Abia apoi o cumpărăm, în caz că ne atrage cumva. Dar dacă nu ne place titlul, dacă îl considerăm plictisitor, expirat, folosit, banal, sau nu se ridică la standardele intelectului nostru (după caz), atunci întoarcem cartea cu spatele pe raftul de unde provine, fără să ne mai obosim să desluşim câteva cuvinte de pe preview-ul ăla.

E o logică simplă aceea pe care mă bazez, iar asta mă face să afirm că cea mai importantă parte în tot procesul ăsta de scriere, redactare, publicare, chiar şi promovare a unei cărţi este atunci când te decizi asupra titlului. Şi as putea spune nu doar că este cel mai important moment, ci chiar cele mai importante momente. „Viaţa Într-o Cutie de Carton”, povestea din spatele coperţii crem s-a bucurat de mai multe titluri de-a lungul vremii. N-am să le spun, pentru că e posibil să mă mai folosesc de ele cândva. Au fost oricum destule. Şi fiecare mi-a plăcut la fel de tare la momentul său, iar de fiecare dată, cu fiecare seară nedormită în care îmi continuam povestea, simţeam (da, e cel mai potrivit cuvânt) o nouă idee, diferită de fiecare dată, o nouă esenţă ce poate cuprinde o acţiune întreagă în spatele a câtorva cuvinte.

Mereu apare câte o listă, titluri aşternute de-a lungul ei, plusuri, minusuri, idei logice şi succinte, însă de fiecare dată „câştigătorul” este ales, nu pe baza unei ideologii matematice, corecte, ci datorită unui sentiment destul de complex de încredere: „da! în tine (titlule) am încredere! tu eşti acela ce le va oferi cititorilor tăi dorinţa la care eu visez!” Uneori îmi iese, alteori nu, câteodată sunt mai inspirat, dar există destule momente în care îmi pierd ideile. Dar niciodată nu fac alegerea în grabă, la întâmplare.

„Viaţa Într-o Cutie de Carton” reprezintă o metaforă. O metaforă a limitelor. O exprimare îmbâxită a monotoniei triste în care ne scăldăm cu toţii; o metaforă a unei rutine agonizante ce ne disperă. Viaţa într-o cutie de carton este viaţa pe care noi toţi am avut-o, o avem, sau în mod cert o vom avea cândva. Viaţa într-o cutie de carton este inevitabilul de care ne ferim. Sau poate fi şi traiul dulce al copiilor din Africa, aceia ce trăiesc literalmente sub un carton jegărit. Dar nu în cazul poveştii mele. Citind romanul (şi numai citindu-l) îţi dai seama că de fapt cutia poate fi foarte uşor deschisă, răsturnată, poţi ieşi de acolo, poţi fugi, o poţi lăsa în urmă. Deznodământul e acelaşi, rezultatul e unul singur; precum păpuşile matrioşka, evadarea dintr-o cutie de carton mai mică de aruncă doar în necunoscutul unei alte cutii ceva mai mari. Şi tot aşa, la nesfârşit, până în clipa în care realizăm cât de bine ne era de fapt în locul acela mic, strâmt, sufocant, în cutia cea mai mică, unde aveam totuşi controlul pe care ni-l doream.

În paralel cu metafora resimţită de cititor se dezvoltă totuşi o poveste reală, o idee trăită exact aşa cum apare ea descrisă în cuvintele sale: o viaţă într-o cutie de carton. Sunt sigur că fiecare dintre voi, atunci când era mic, sau poate chiar în clipa asta, colecţiona câte ceva. Erau tot felul de trenduri cândva, erau cărţi cu Duel Masters, cartonaşe cu pokemoni, erau stickerele acelea Panini cu fotbalişti, erau tot felul de abţipilde cu căţei căpăţânoşi, erau atât de multe încât n-aveai timp şi bani pentru a le aduna pe toate. Iar in final umpleai cutii întregi cu colecţiile tale; cutii de carton. Şi atunci când te gândeai ce vei salva prima data dacă, Doamne fereşte, îţi ia foc casa, instantaneu îţi mutai privirea asupra cutiei ăleia. Pentru că acolo era viaţa ta; într-o cutie de carton.

Este ceva foarte haios ce am în cap acum, o poveste, o amintire ce-mi provoacă un zâmbet discret de fiecare dată când îi privesc imaginile pe retină. Este un moment foarte drag mie, la care ţin foarte mult, este, poate, esenţa unei metafore la care am lucrat în tot timpul ăsta: clipa aceea, secundele, minutele acelea în care viaţa ta coboară, literalmente, din mâinile destinului în cutia de carton la care ai visat.

Era destul de târziu în primăvară; era aproape vară, de fapt; era sfârşitul lui mai. Eram în Brăneşti, eu şi cu o adunătură de necunoscuţi. E o poveste pe care am s-o descriu mai în detaliu cu altă ocazie. Se presupunea că eram acolo pentru a-mi prezenta romanul, treburi d-astea de scriitori. La un punct, apare momentul acela în care ea, audienţa, îşi poate manifesta liber curiozităţile faţă de nişte vorbe goale ce le-au fost prezentate înainte. Este genial, poate un cuvânt prea mare, însă suficient de puternic gândesc eu, cum o situaţie aparent deloc comfortabilă de transformă într-un moment de natură epică. Timiditatea, nepăsare, neştiinţa, oricare alt motiv ce-mi împiedică audienţa să comunice cu un ego al meu dornic de extraordinar naşte o idee impecabilă. Fiecare personaj ce-mi stătea în faţă, ce-mi ascultase povestea, a mea şi a celor ce mi-au spus-o, primeşte o mică şi colorată bucată de hârtie. Este invitat să-şi aşterne acolo mesajul sau, întrebarea, suportul sau critica pe care o avea de oferit.

Fiecare în parte, zeci de priviri, zeci de hârtiuţe colorate, zeci de mesaje transmise şi absolut toate primite. Toate, până la ultimul, au fost într-un final adunate într-o mică şi delicată cutie; o cutie de carton. E o constatare simplă pe care o fac, aceea că viaţa mea, dincolo de semnificaţiile ei monotone, reprezintă doar o colecţie nemuritoare de gânduri, de poveşti. Viaţa mea este asocierea inevitabilă a părerilor ce mă înconjoară: a criticilor, a încurajărilor,a întrebărilor sau a răspunsurilor primite. O uşoară ironie a unei sorţi în care nu mai cred de mult mi-a adus din nou, după foarte mult timp, viaţa într-o cutie de carton.

În următorul articol voi prezenta, din nou folosind o comparaţie uşor diferită de cele clasice, două poveşti, două amintiri foarte dragi mie. Două momente identice, ce se remarcă tocmai prin diferenţele copleşitoare ce le încarcă. Voi vorbi despre aroganţă şi diplomaţie, despre teamă şi încredere, dar şi despre modul prin care cititorul îl formează pe autor, nu invers. Veţi avea în faţă două personaje ce par a nu avea nimic în comun, cu o singură excepţie: aceeaşi poveste de viaţă! Toate astea, săptămâna viitoare, în „Cutia de Carton”!

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.