Pe blogul lui Dan Negru am citit de curând un articol care mi-a captat puţin atenţia. E vorba despre o emisiune TV, un show difuzat timp de şapte ani în celebra Chină. În ultimii cinci ani a reprezentat cea mai urmărită producţie locală, cu peste 50 de milioane de privitori pe ediţie. Show-ul s-a sfârşit în primăvara lui 2012, însă producătorii au anunţat de curând că urmează să îl reia. Se numeşte Interviews Before Execution şi este, probabil, cel mai extrovertit format TV oferit vreodată.

Ideea show-ului este, pe cât de simplă, pe atât de complexă: moderatoarea, o tânără prezentatoare pe numele ei Ding Yu, intervievează o serie de oameni condamnaţi la moarte, cu doar câteva minute înaintea ispăşirii pedepsei. Scopul urmărit de realizători este simplu, evident: stoparea infracţionalităţii pe teritoriul Chinei, prin oferirea de modele negative tuturor cetăţenilor săi. Ce se întâmplă însă atunci când nu priveşti şi reversul medaliei?

Timp de mai bine de cinci ani, în fiecare sâmbătă seară, emisiunea ţintuia o medie de 50 de milioane de telespectatori în faţa televizoarelor, pentru a urmări cele mai marcante poveşti ale conaţionalilor lor. Show-ul începea cu prezentarea atentă a cazului, răsfoindu-se şi citindu-se atent pasaje dintr-un dosar făcut public de către autorităţi. E de menţionat şi faptul că emisiunea se televiza exact pe postul naţional, un fel de TVR al lor – Henan Legal Channel. În punctul în care a fost filmată prima ediţie producătorii au avut de ales între nu mai puţin de 55 de condamnaţi. Iar pe parcursul celor şapte ani au fost intervievaţi 226 de persoane, fiecare condamnată la moarte. Majoritatea au sfârşit executaţi imediat după încheierea interviului, însă au fost şi cazuri în care condamnaţii au fost graţiaţi ulterior.

Printre cei ce şi-au povestit viaţa în cadrul televiziunii naţionale se numără şi un homosexual condamnat pentru uciderea propriei mame, un cuplu ce i-a ucis pe bunicii fetei în scopuri materiale, iar cel mai tânăr s-a dovedit a fi un copil de doar 18 ani. Mă opresc puţin asupra lui Bao Rongting, homosexualul ce şi-a ucis părintele. Moderatoarea Ding Yu l-a intervievat pe acesta de trei ori înainte ca sentinţa să fie aplicată, începând cu momentul în care aceasta a fost emisă de către judecători. Trilogia creată de un personaj gay într-o comunitate precum cea chineză este impresionantă, acesta câştigând simpatia multor oameni ce priveau neputincioşi către un condamnat fără scăpare, oameni ce-i ascultau cu sufletul la gură povestea de viaţă. Este acel revers al medaliei.

Dar e vorba de China, iar aici oamenii sunt controlaţi doar prin bătăi din palme. Nu există riscuri. Eu am încercat însă să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă, din cele 50 de milioane de oameni ce i-au auzit povestea lui Bao, doar 20, aceia ce au simpatizat cu homosexualul, s-ar fi împotrivit deciziei. Să vezi 20 de milioane de oameni protestând pentru un simplu om, un om vinovat, un criminal, doar pentru că au aflat ce viaţă nasoală are, ar produce un impact social, iar mai apoi economic, îngrozitor. Şi apoi, să spunem că s-ar întâmpla asta la cinci, doar cinci dintre cei peste 200 de condamnaţi ce au participat la emisiune. Atunci guvernul chinez nu ar mai fi avut nicio autoritate. Dar, repet, ei nu şi-au făcut astfel de griji pentru că acolo nivelul de control al populaţiei este, să-i spunem exagerat.

În 2012 talk-show-ul chinezesc atrage atenţia mai marilor de la BBC, care decid să facă un documentar după realizarea acestui show-eveniment. Filmul, Interviews Before Execution: A Chinese Talk Show, a apărut în martie 2012 şi a fost vizionat ulterior, nu doar de englezi, ci de o mare parte a Europei. Cum era de aşteptat, autorităţile din China îşi declară apoi nemulţumirea faţă de documentarul aprobat chiar de către ei cu câteva luni în urmă. E logic, pentru că atrage simpatii europene. Care sunt urmările? Speriaţi de publicitatea din afara continentului asiatic de care s-a bucurat emisiunea lor, chinezii o anulează exact în aceeaşi lună – martie – în care documentarul a fost prezentat în Europa. Revin ulterior şi precizează că este doar o decizie temporară, probabil în aşteptarea ca masa de caucazieni ce au văzut filmul să îl uite.

Acum e rândul meu să întreb: este Interviews Before Execution cea mai curajoasă producţie TV realizată vreodată? Este educativă sau nocivă? Cum ar reacţiona europenii dacă pe continentul lor s-ar realiza aşa ceva? Şi totuşi, cum am reacţiona noi, românii?