Afirmam recent că pentru mine serialele House of Cards, The Crown și Narcos reprezintă Sfânta Treime Netflix; „the OGs„, primele seriale cu care s-a pornit la drum, care au dat naștere atunci conceptului de binge-watching. Și așa cum m-am bucurat de varianta Narcos: Mexico la vremea ei, așa m-am bucurat și acum de Griselda.

Chiar dacă poate că n-are un nume atât de cunoscut publicului european precum Pablo Escobar sau El Chapo, Griselda Blanco a fost o prezență cu adevărat de temut atât în America Latină, cât mai ales în Statele Unite. Ca să înțelegi amploarea subiectului, Pablo Escobar ar fi spus la un moment dat: „The only man I was ever afraid of was a woman named Griselda Blanco.”

Eric Newman, creatorul Narcos a făcut echipă din nou cu regizorul Andrés Baiz și au transformat-o absolut spectaculos pe Sofía Vergara în cea supranumită „Nașa” traficului de droguri din Miami în anii ’70 – ’80.

O să mă opresc puțin la subiectul ăsta înainte să merg mai departe, pentru că și eu, la fel ca tine probabil, aveam în cap o imagine a Sofíei Vergara; și apoi am văzut-o în Griselda, apoi am dat repede o căutare pe Google ca să văd cum arată, că m-am gândit că poate am eu în minte o imagine a ei mai veche. Dar nu, Sofia Vergara e fix cea pe care mi-o aduceam aminte și de-aia spun că mi se pare fabulos modul în care a fost machiată pentru a semăna cu personajul ei.

Miniseria de șase episoade produsă de Netflix punctează la capitolul violență și cadre cât mai explicite așa cum o făcea și Narcos la vremea sa. Are câteva momente cel puțin șocante, d-alea pe care eu unul nu le vedeam venind, că în ciuda faptului că vorbim de o adaptare a unor evenimente reale n-am stat să citesc înainte tot ce-a făcut Griselda și cum au sfârșit-o oamenii din jurul ei (nu e spoiler, îți dai seama că se moare mult în serialul ăsta).

Am simțit totuși lipsa unui narator puternic, așa cum au fost cândva Boyd Holbrook și Pedro Pascal; și nu cred că era treaba Sofíei Vergara, că nici în Narcos nu a narat Escobar, ci mai degrabă cineva de pe partea cealaltă a conflictului. Griselda se concentrează mai mult pe dezvoltarea protagonistei și doar în plan secund avem forțele de ordine care o urmăresc; nu este neapărat despre sistem și despre încercarea de a-l doborî, cât este despre personajul propriu-zis, ascensiunea și declinul său privite prin prisma diverselor etape din viața ei.

Și da, Griselda abordează conceptul de woman empowerment, dar nu o face deloc excesiv sau deranjant; în fond, n-ar fi avut logică să nu o facă în contextul în care vorbim despre modul în care s-a realizat o femeie într-o societate – și o industrie – a bărbaților. Sigur, industria aia e a traficului de droguri, dar poți defini personalitatea cuiva și prin perspectiva asta. Iar personalitatea Griseldei a fost cu siguranță puternică și impunătoare, iar Sofía Vergara transpune cât se poate de bine efectul ăsta.

Cu „doar” 6 episoade gândite special pentru un concept de tip miniserie, Griselda își găsește ritmul și spune o poveste alertă, fără timpi morți și cu distribuție care evoluează concomitent cu Nașa care dă de fiecare dată tonul. Fiecare personaj secundar de-aici este gândit astfel încât să o evidențieze pe Griselda, însă în același timp își descoperă soarta prin prisma ei, indiferent că vorbim de anchetatori, de parteneri de viață sau de sicarios, asasini plătiți pentru a scăpa de concurență.

Griselda debutează pe Netflix pe 25 ianuarie cu toate episoadele disponibile la momentul lansării pentru aceia dintre noi care, sunt convins, și-au luat un weekend prelungit dacă tot e liber fix la jumătatea săptămânii.